Ryanair este prima companie aeriană care a devenit, în 2018, unul dintre cei mai mari 10 poluatori din Europa, o premieră pentru o companie care nu operează centrale pe bază de cărbune, transmite Bloomberg.
Aceasta este concluzia unei analize realizată de grupul de cercetări Transport& Environment din Bruxelles, pe baza datelor UE referitoare la emisiile de dioxid de carbon.
Potrivit acestui grup, emisiile de dioxid de carbon ale Ryanair au crescut, anul trecut, cu 6,9%.
Rezultatul scoate în evidenţă contribuţia industriei aeriene la emisiile de gaze cu efect de seră care afectează atmosfera.
Poluarea provocată de companiile aeriene a crescut cu circa două treimi din 2005 şi, potrivit estimărilor, va continua să crească, deoarece călătoriile cu avionul au devenit mai accesibile din punct de vedere financiar.
Această tendinţă va face ca sectorul transporturilor aeriene să devină, în decurs de trei decenii, cel mai mare emitent unic de dioxid de carbon.
Anul trecut, sistemul de tranzacţionare a emisiilor poluatoare a consemnat o scădere de 3,8% a gazelor cu efect de seră, în condiţiile în care state precum Germania şi Marea Britanie renunţă la centralele pe bază de cărbune pentru a reduce emisiile.
Ryanair s-a plasat pe locul nouă în topul celor 10 mari poluatori din Europa.
Celelalte poziţii au fost ocupate de companii de utilităţi care generează electricitate folosind cărbune, cel mai poluator carburant fosil.