ŞANSĂ PENTRU TRICOLORI Insistenţa FIFA: turneu final uriaş de la următoarea ediţie!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport / 7 ianuarie 2019

Insistenţa FIFA: turneu final uriaş de la următoarea ediţie!

Fotbalul autohton primeşte o veste bună la început de an, şeful FIFA insistă să mărească numărul echipelor participante la un turneu final al Campionatului Mondial de la următoarea ediţie. Astfel, tricolorii au, în sfârşit, o şansă reală să mai prindă o calificare la cea mai mare competiţie fotbalistică a lumii după o pauză de 24 de ani.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, nu renunţă la ideea de a mări numărul de echipe participante la Cupa Mondială de la 32 la 48 încă de la ediţia din Qatar, din 2022, deşi o schimbare nu era prevăzută decât începând cu 2026: "Dacă vă gândiţi că este un lucru bun să avem 48 de echipe la CM, de ce să nu încercăm cu patru ani înainte? Dacă putem aduce mai multe ţări din Golf pentru a găzdui meciuri, ar fi un lucru benefic pentru regiune şi lumea întreagă".

O decizie definitivă va fi luată până în luna martie, data prevăzută pentru tragerea la sorţi a grupelor de calificare. Deocamdată nu se ştie dacă o parte din meciuri s-ar putea disputa şi în alte ţări, având în vedere relaţiile tensionate dintre Qatar şi Arabia Saudită şi aliaţii ei. Chiar dacă ţara gazdă a turneului din 2022, Qatar, are probleme cu vecinii din cauza unor presupuse legături cu două grupări teroriste, ISIS şi Al - Qaeda, FIFA a anunţat în repetate rânduri că se află în "contact normal" cu comitetul de organizare al Cupei Mondiale de la Qatar din 2022 şi că se va abţine să comenteze direct situaţia diplomatică în care se află această ţară. În urmă cu un an, Reinhard Grindel, preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal, membru Comitetul Executiv al FIFA, a anunţat că va pune în discuţie problema în guvernul german: "Vom discuta despre noua situaţie politică complexă din regiune şi în special în Qatar cu guvernul federal. Ar trebui să se acorde prioritate soluţiilor politice, mai degrabă decât ameninţărilor de boicot, dar un lucru este clar: comunitatea de fotbal din întreaga lume ar trebui să fie de acord că turneele majore nu trebuie să se desfăşoare în ţări care sprijină activ teroarea". Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au acuzat în 2017 autorităţile de la Doha că sponsorizează terorismul şi extremismul. Coaliţia arabă coordonată de Arabia Saudită a anunţat, la vremea respectivă, excluderea Qatarului din organizaţie, acuzând acest stat că ar susţine reţele teroriste, inclusiv Al-Qaeda şi Stat Islamic. Aceasta nu este prima problemă majoră legată de acest turneu final. În ultimii ani, nemulţumirile de tot felul au însoţit discuţiile despre Cupa Mondială din 2022, de la suspiciunile de corupţie legate de procesul de desemnare până la mutarea desfăşurării turneului în perioa-da noiembrie-decembrie, finala urmând să se dispute la 18 decembrie, de ziua naţională a ţării gazdă, pentru ca meciurile să se poată dis-puta la temperaturi acceptabile. În plus, conform Amnesty Internaţional, organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, muncitorii care lucrează pe şantierele "mondialului" sunt obligaţi să trăiască în condiţii mizere şi să plătească taxe enorme de recrutare. Există informaţii că le sunt reţinuţi abuziv bani din salariu şi le sunt confiscate paşapoartele la sosirea în Qatar. Amnesty International acuză FIFA că nu a luat măsuri ca să împiedice organizarea turneului din 2022, deşi ştia problemele din această ţară.

Conform unor calcule ale specialiştilor, Qatarul va cheltui pentru acest turneu final aproximativ 200 de miliarde de dolari, o sumă enormă în comparaţie cu tot ceea ce s-a investit până acum în Campionate Mondiale de Fotbal sau Jocuri Olimpice. De altfel, o medie a ultimului deceniu în materie de investiţii într-o competiţie sportivă de anvergură se situează la aproximativ 10 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb