Autorităţile au dat amenzi de 513.200 de lei pe Litoral săptămâna trecută şi au decis retragerea de la vânzare a 211,5 kilograme de produse alimentare, în urma controalelor efectuate în cele 7 zone de interes turistic.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, medicii veterinari care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 au controlat, în perioada 22 - 28 iulie, 272 de unităţi din Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.
ANSVSA a precizat, potrivit Agerpres: "Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 56 de unităţi, respectiv 16 restaurante, 13 unităţi tip fast - food, 4 unităţi tip bufet, 4 magazine alimentare, un bar, 2 laboratoare cofetărie/patiserie, 2 braserii, 2 patiserii, 2 tonete îngheţată, o rulotă, 6 depozite alimentare, 1 unitate produse congelate şi 2 autoutilitare au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 513.200 de lei. În perioada mai sus menţionată, au fost confiscate şi retrase de la vânzare 211,5 kg de produse alimentare şi 30 de bucăţi ouă improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare".
În urma acestor controale s-au constatat neconformităţi referitoare la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legis-laţiei în vigoare, condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie, depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, nedemonstrarea trasabilităţii produselor alimentare şi efectuarea transporturilor de produse de origine animală cu mijloace de transport neautorizate sanitar-veterinar.
"Prin intermediul DSVSA Constanţa, ANSVSA pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call - Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie", arată ANSVSA.