Scandalul privind achiziţia vaccinurilor anti-Covid 19 este departe de a se stinge, în ciuda faptului că dinspre Parchetul European nu răzbate nicio informaţie, deşi au trecut peste cinci luni de când instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi a emis un comunicat de presă în care informează că a demarat o cercetare penală in rem privind achiziţia respectivă realizată de Comisia Europeană.
Într-un interviu recent acordat jurnaliştilor din Polonia şi într-o interpelare adresată Comisiei, deputatul european din partea Franţei, Virginie Joron (Rassemblement national/Grupul pentru Identitate şi Democraţie), afirmă că întregul scandal privind achiziţia vaccinurilor anti-Covid 19 este unul de corupţie şi de deturnare de fonduri şi cere măsuri urgente pentru pedepsirea celor responsabili de cheltuielile care ar urma să depăşească 71 miliarde euro. "Sunt convinsă că este vorba despre un scandal de corupţie între Comisia Europeană şi compania Pfizer, deoarece aşa reiese din raportul Curţii Europene de Conturi care notează că peste 71 miliarde euro au fost alocaţi pentru contractele de achiziţionare a vaccinurilor anti-Covid 19. Cel mai mare contract este cel semnat cu compania Pfizer pentru 1,8 miliarde doze de vaccin, în primul an al pandemiei. Pentru ce au fost achiziţionate sau comandate atâtea doze ştiind că Uniunea Europeană numără 445 milioane cetăţeni? Cele 4,6 miliarde doze vaccin comandate la toate companiile farmaceutice, înseamnă peste 10 doze de vaccin de persoană. La început, când ne-au vândut povestea cu vaccinarea, oficialii Comisiei Europene au vorbit despre două doze de vaccin.
Nu ne-au transmis că, la fiecare două luni, ar trebui să fim revaccinaţi. Nu există niciun răspuns cu privire la aceste întrebări legitime. Pentru mine asta înseamnă bani aruncaţi pe fereastră. Chestiunea este nu doar că au deturnat fondurile europene cumpărând o cantitate mai mare deşi ştiau că nu este necesară - cantitate care ori este acum distrusă, ori este redistribuită statelor mai sărace din Africa -, ci cred că are legături cu corupţia la înalt nivel", a afirmat deputatul european Virginie Joron, într-un interviu acordat, săptămâna trecută, pentru jurnaliştii din Polonia.
Mai mult, în urmă cu două săptămâni, în cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind crearea unui organism european independent care să rezolve problemele de etică, Virginie Joron a spus, referitor la corupţia din cadrul instituţiilor Uniunii Europene:
"Unii deputaţi europeni vând Europa cu saci de bancnote, alţii cu conferinţe plătite (...). Cum explicaţi că domnii Barroso şi Monti, doi foşti membri ai Comisiei Europene, vând conferinţe cu peste 100.000 de euro? Afacerea Qatar este copacul care ascunde pădurea scandalurilor privind compania de consultanţă McKinsey şi gigantul farmaceutic Pfizer, şi o ştiţi bine.Aşadar, pentru a-i albi pe unii, anunţaţi astăzi crearea unui organism de etică independent. Pe cine prostiţi? Ne lasă Comisia von der Leyen să facem curat şi să dea un exemplu? Mesajele text (n.red. - mesajele WhatsApp prin care Ursula von der Leyen a negociat contractul cu Albert Bourla, CEO Pfizer) sunt documente oficiale ale Uniunii Europene. Sunt membru al comisiei speciale pentru pandemia de COVID-19 şi nici măcar nu-l putem face pe Albert Bourla, CEO al Pfizer, să ne vorbească timp de zece minute de la distanţă. Vrem ca el să ne explice corespondenţa sa pe WhatsApp cu doamna von der Leyen şi contractul său pentru 2,4 miliarde doze de vaccin anti-Covid. Aflăm din presă că Pfizer-BioNTech renegociază o livrare de 500 de milioane de doze până în 2024, cu preţuri ascunse şi împotriva avizelor negative date de statele membre care doresc oprirea acestor livrări şi stoparea oricărei cheltuieli în acest sens. În total, Comisia a încheiat contracte pentru vaccinuri în valoare de 71 miliarde euro care nu au împiedicat transmiterea COVID-19. Drept bonus, a fost instituită o cenzură pro-Pfizer pe platformele digitale unde au fost excluse opiniile divergente ale medicilor şi oamenilor de ştiinţă. Iar acum vorbim despre etică şi independenţă?".
Din cauza lipsei de cooperare a conducerii companiei Pfizer cu comisia din cadrul Parlamentului European, ai cărei membri verifică şi achiziţiile din timpul pandemiei, aceştia din urmă au propus retragerea acreditărilor pentru Albert Bourla - CEO Pfizer şi pentru ceilalţi reprezentanţi ai companiei.
"Această retragere înseamnă că niciun reprezentant al companiei farmaceutice nu va mai avea acces în Parlamentul European.
Lobbiştii acestei companii au acces permanent în Parlamentul European, în timp ce domnul Bourla a refuzat cooperarea cu comisia noastră, nu a răspuns de două ori invitaţiilor trimise pentru a lămuri chestiunea contractului şi nici nu a binevoit să ne ofere vreun răspuns scris la întrebările noastre. Ştim că nu avem putere de decizie, dar am solicitat această sancţiune simbolică şi sperăm că ea va fi decisă de secretariat, de Parlamentul European", a spus Virginie Joron, comisia din care face parte a solicitat şi reaudierea Ursulei von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.
Întrebată dacă va fi convocat să dea explicaţii şi Ugur Sahin, cel care conduce BioNTech, firma parteneră a gigantului Pfizer, doamna Joron a precizat: "Da, îl vom invita şi pe preşedintele BioNTech, deoarece este partenerul în contractul de achiziţionare al vaccinurilor al celor de la Pfizer. Timpul este foarte scurt, deoarece trebuie să propunem până la finalul anului curent un proiect de rezoluţie prin care Parlamentul să solicite Comisiei Europene o strategie în situaţiile de criză pentru a nu se mai repeta ceea ce s-a întâmplat în pandemie. Am ridicat întrebări chiar cu privire la soţul doamnei von der Leyen, Heiko von der Leyen, care, în calitate de director medical al companiei Orgenesis Inc. colaborează cu BioNTech. Mai mult, Orgenesis beneficiază de subvenţii de la bugetul UE, prin intermediul unui consorţiu. Aşteptăm răspunsurile Comisiei Europene, pe care le vom publica pe site-ul Parlamentului European, pentru a fi citite de toţi cetăţenii UE".
Virginie Joron a mai spus că niciun deputat european nu a avut acces liber la contractul semnat cu Pfizer, că singurii care ştiu toate clauzele acestui document sunt experţii şi juriştii Comisiei Europene care au lucrat la întocmirea acestui contract, precum şi semnatarale din partea instituţiei de la Bruxelles: Ursula von der Leyen - preşedintele Comisieir Europene şi Stella Kyriakides - comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară.
"Lipsa de transparenţă este uluitoare prin prisma responsabilităţii plăţii unor eventuale despăgubiri. Vorbim despre un vaccin nou, venit de nicăieri, despre un contract venit de nicăieri şi în care responsabilitatea nu aparţine producătorilor vaccinului, ci statelor membre. Eu, în calitate de fost angajat al unei companii din domeniul asigurărilor, nu pot să nu observ această problemă care va impacta în următorii 10-15 ani sectorul asigurărilor, unde despăgubirile ar urma să fie achitate de către statele membre. Vorbim despre eventuale miliarde de euro, care ar putea fi plătite drept despăgubiri", a afirmat Joron.
Amintim că în septembrie 2022, Parchetul European a anunţat că deschis o anchetă privind achiziţionarea de vaccinuri anti-Covid în Uniunea Europeană. Este vorba despre achiziţia comună pentru cele 27 de state membre efectuată de Comisia Europeană, achiziţie în care majoritatea dozelor au fost cumpărate sau rezervate joint-venture-ul americano-german Pfizer/BioNTech. Curtea de Conturi Europeană (CCE), principalul organ de supraveghere a bugetului Uniunii Europene, a declarat că nu a primit niciuna dintre informaţiile solicitate cu privire la negocierile preliminare, care au avut loc prin intermediul mesajelor WhatsApp între preşedintele Ursula von der Leyen şi Albert Bourla - CEO Pfizer. Din această cauză, deputaţii europeni susţin că asupra procesului planează suspiciuni de corupţie şi au constituit o comisie de anchetă în acest sens. Până acum, CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a refuzat să se prezinte în faţa membrilor comisiei respective, deşi a primit două invitaţii în acest sens.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 00:38)
O banda de corupti,
dar Codruța Kovesi doarme??!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 10:04)
Face ce facea in Romania, ancheteaza si da solutii la comanda, doar de asta au numit-o.
2. :))
(mesaj trimis de Oarecare în data de 28.02.2023, 05:23)
Pe mine să nu mă băgați în chestia asta.
Nu m-am testat, nu m-am înțepat, deci sunt curat :)
Nu am alte declarații de dat.
Codruța să nu-mi trimită mandat :))
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 08:05)
te bagi singur, nu te poti abtine
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 08:33)
Ce buna gluma! Stai sa ne gadilam!
2.3. Hopa (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 28.02.2023, 08:55)
Ești un înțepat, deci ești implicat :)
Fan zeamă:))
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 09:00)
Hai, mai spune-ne cu zeama si intepatul! Esti foarte original!
2.5. :) (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 28.02.2023, 09:30)
Vaxul e o zeamă lungă
La toată lumea să ajungă,
5 porții pentru fiecare
Pân' te clatini pe picioare.
Perfuziile cu vaxuri expirate
Sunt ca sarea în bucate,
Neamule, sunt gratuite,
Ce aștepți, pe ghiftuite!
3. fără titlu
(mesaj trimis de adrian în data de 28.02.2023, 06:30)
toti politicienii din toata lumea sint niste hoti si mincinosi.....incurajati si serviti cu umilinta de prostime.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 08:38)
In mintea ta exista doar doua categorii: politicieni si prostime. Asta inseamna ca tu faci parte din a doua, deoarece nu intelegi lumea.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de adrian în data de 28.02.2023, 08:41)
te am nimerit dragutule....doare servilismul si umilinta, asa i ??
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 07:26)
Codruța Kovesi nu are dreptul sa o ancheteze pe sefa Comisiei Europene.
Asa scrie in statutul Parchetului European
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 08:10)
Codruta e cainele de paza celor ce o platesc.Numai cainele turbat a-si musca stapanul.Codruta se ocupa de coruptii din statele periferice ale UE,
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 08:38)
codruta e numita de coruptii mari si ancheteaza , la ordin, coruptii mici neplatitori de parandarat la partide.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 08:56)
"Statele periferice ale UE" o platesc si ele pe Codruta. Fiind agramat ("a-si musca"), ai, totusi, pretentia sa comentezi. Ai vazut tu cum se ocupa Codruta de coruptii din statele periferice ale UE? Nu. In doar trei fraze scurte, ai concentrat atata prostie, incat nu incetez sa ma delectez!
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 08:13)
La noi?DNA doarme?
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2023, 12:05)
Ni Bușoi nu e departe...
A declarat târziu mita...
:)))
Scoala liberala?
Joianis tace...Raiffeisen sa trăiască....