SCANDALUL MĂTUŞII BOGATE NU TRECE NEOBSERVAT ÎN EUROPA: Jonathan Scheele: "Încă mai aşteptăm să fie aplicată Strategia Anticorupţie"

Mihai Vereha
Ziarul BURSA #Politică / 12 ianuarie 2006

Declaraţiile de avere ale demnitarilor şi mai ales moştenirile fabuloase pe care le-au primit ca din senin nu-i lasă indiferenţi pe oficialii europeni. Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în ţara noastră, a declarat, pentru ziarul "Bursa", că Uniunea Europeană urmăreşte îndeaproape această chestiune şi a avut mai multe discuţii cu autorităţile româneşti pe acestă temă. Domnia sa ne-a precizat: "Deşi lasă găsirea celei mai bune modalităţi de tratare a acestui subiect la latitudinea României, Uniunea Europeană a recomandat crearea unui mecanism eficient de verificare a declaraţiilor de avere. Strategia Naţională Anticorupţie a României prevede crearea unui asfel de mecanism. Uniunea Europeană aşteaptă să vadă că această prevedere este susţinută de o legislaţie specifică, şi că, apoi, aceste legi sînt aplicate şi respectate".

Şeful Delegaţiei Europene atrage atenţia asupra documentului de Strategie Naţională Anticorupţie, publicat în Monitorul Oficial din luna aprilie a anului trecut, care prevede că trebuia să reducem numărul de structuri cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei, pînă la sfîrşitul anului 2005. Prevederea are menirea să evite suprapunerile în ceea ce priveşte res-ponsabilităţile instituţiilor în domeniu.

Este evident că Strategia Anticorupţie nu a fost respectată din moment ce atît Parchetul General, cît şi Ministerul Justiţiei şi-au făcut comisii separate de verificare a averilor demnitarilor. Ilie Botoş, procurorul General al României, a anunţat recent că o comisie de verificare a declaraţiilor de avere a demnitarilor este constituită la Parchetul General. În urma investigaţiilor, această comisie se va putea adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dacă va găsi nereguli.

La rîndul său, ministrul jus-tiţiei, Monica Macovei, afirmă că declaraţiile demnitarilor ar trebui verificate de Agenţia Naţională de Administrare Fis-cală, conform unui proiect de lege pe care intenţionează să-l prezinte Guvernului, pentru adoptare, la sfîrşitul acestei luni. Obiectivul al optulea al Strategiei Naţionale Anticorupţie formulează clar, potrivit unui audit al "Freedom House", că autorităţile trebuie să desemneze un organism unic şi independent de verificare a declaraţiilor de avere, de interese, şi a situaţiilor de incompabilitate. Totodată, Strategia arată că România s-a angajat în faţa Uniunii Europene să adopte măsuri pentru a face posibilă verificarea depunerii declaraţiilor de avere şi a revizui regimul de sancţiuni. Pînă cînd autorităţile române se vor pune de acord asupra autorităţii de control, Adrian Năstase, George Copos, premierul Călin Popescu-Tăriceanu şi alţi demnitari cu rude bogate îşi pot continua nestingheriţi afacerile de familie fară ca cineva să îi verifice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031