Scandalul Piperea-BNR a atins noi cote

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 iunie 2015

Scandalul Piperea-BNR a atins noi cote

Scandalul izbucnit de ceva vreme între Gheorghe Piperea şi Banca Naţională a României (BNR) a atins, ieri, noi cote.

După ce avocatul Piperea a anunţat că suspectează banca centrală că i-ar fi influenţat pe judecători, într-un seminar susţinut la Sinaia, solicitând CSM să verifice dacă acest lucru este real, viceguvernatorul Bogdan Olteanu a afirmat că acţiunea domnului Piperea reprezintă "o mitocănie la adresa judecătorilor".

La rândul său, Nicolae Cinteză, şeful supravegherii de la BNR, îi dă o replică dură avocatului, opinând: "Nu cred că domnul Piperea are capacitatea să înţeleagă nici cel mult 1% din ceea ce s-a discutat la Sinaia".

Asociatia Parakletos a depus, ieri, o petiţie la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), semnată de avocatul Gheorghe Piperea, în care solicită CSM să verifice independenţa justiţiei şi să stabilească dacă imparţialitatea judecătorilor implicaţi în dosare privind clauzele abuzive şi conversia creditelor în franci elveţieni (CHF) a fost influenţată în cadrul seminarului Drept Bancar, desfăşurat la Sinaia la finalul lunii aprilie, la care au fost prezenţi oficiali din BNR, începând de la Guvernatorul Mugur Isărescu, viceguvernatorul Bogdan Olteanu, economistul şef Valentin Lazea, directorul direcţiei de Supraveghere Nicolae Cinteză etc.

Pe pagina sa de socializare, Gheorghe Piperea a menţionat: "Într-o serie de împrejurări şi cu ocazia unor evenimente mai mult sau mai puţin publice, dintre care unul s-a derulat sub egida Institutului Naţional al Magistraturii, judecătorilor li s-a inoculat soluţia ce trebuie pronunţată în aceste dosare.

Un alt motiv pentru care se impunea această sesizare la CSM este acela că şefii de curţi de apel au avut mai multe întâlniri de unificare a practicii unde s-a cimentat soluţia impusă de BNR. Deşi 5 din 15 preşedinţi de curţi de apel au votat contra acestei soluţii, soluţia majoritară s-a impus.

Acestea sunt motive pentru care se poate prezuma că s-a instaurat o temere a magistraţilor de a-şi manifesta independenţa şi de a judeca imparţial, conform cu propria conştiinţă".

Gheorghe Piperea atrage atenţia asupra faptului că seminarul de la Sinaia face parte din pregătirea profesională continuă a magistraţilor, "de unde concluzia că a lipsi de la acest seminar nu a fost o opţiune pentru judecători".

Avocatul adaugă: "Vă atrag atenţia că acest seminar se derula în toiul luptei duse de BNR la TV, în presă scrisă şi pe Internet pentru descurajarea consumatorilor şi pentru persuadarea judecătorilor de a nu fi atât de independenţi încât să determine riscuri sistemice prin soluţiile lor în dosarele cu consumatori şi bănci. (...) Nimeni altcineva nu a participat la acest seminar ca speaker, nici măcar formatori de la INM. Niciun specialist în drept bancar din mediul universitar, niciun reprezentant al ANPC, nicio asociaţie a consumatorilor, nicio altă persoană de specialitate care ar fi putut avea altă opinie decât BNR, nu a participat la acest seminar. Practic, o parte a litigiului a avut inacceptabilul privilegiu de a expune judecătorilor, într-un cadru semi-transparent (în orice caz, restrâns), soluţia pe care şi-o doreşte în aceste litigii".

Avocatul Piperea concluzionează că disjungerea dosarelor colective, la care justiţia a procedat în acest an, ar veni pe fondul unor influenţe din partea BNR: "Disjungerea dosarelor rezultă, de asemenea, tot din aceste şedinţe de unificare a practicii. Iar în instanţe ca Tribunalul Bucureşti, într-adevăr, disjungerea este o regulă în perioada decembrie 2014 - iunie 2015, după ce, între 2010-2014, judecarea acestor cereri în alianţa procesuală devenise o practică unitară. Atunci când, în toamna lui 2014, s-au înmulţit procesele colective contra băncilor, dar mai ales după 15 ianuarie 2015, când cursul francului faţă de leu a explodat, BNR a emis şi susţinut public ideea că litigiile cu băncile nu pot fi decât individuale, iar practica s-a aliniat, din păcate, acestei idei, punând grav în discuţie independenţa justiţiei".

Gheorghe Piperea aduce în discuţie şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), care a atras atenţia, într-un raport emis în primăvară, că dosarele colective pot reprezenta un risc sistemic pentru sectorul bancar.

Domnia sa subliniază: "FMI a emis tot în perioada seminarului un raport din care rezultă că aceste procese, mai ales cele care se derulează în alianţa procesuală, sunt un risc sistemic şi, de aceea, ar trebui fie descurajate, fie judecate de instanţe speciale. Aceste demersuri sunt de natură a ridica nu numai suspiciuni ale justiţiabilului faţă de necesara independenţă şi imparţialitate a magistraţilor, ci şi temeri individuale ale magistraţilor care s-ar putea să se teamă că o soluţie care nu ar fi în trendul acestei campanii ar putea duce la consecinţe neplăcute disciplinare pentru ei".

Olteanu: "Acţiunea domnului Piperea este o mitocănie la adresa judecătorilor"

Acţiunea avocatului Piperea reprezintă "o mitocănie la adresa judecătorilor", consideră viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, care ne-a declarat: "Chiar această scrisoare este o intervenţie în funcţionarea şi independenţa justiţiei, pentru că un avocat, interesat direct şi material, îşi permite să cenzureze pregătirea profesională a judecătorilor de către Institutul Naţional al Magistraturii, sub egida CSM".

La rândul său, Nicolae Cinteză transmite că explicarea unor fenomene bancare nu reprezintă demersuri pentru influenţarea justiţiei.

Domnia sa ne-a declarat: "Nu cred că domnul Piperea are capacitatea să înţeleagă nici cel mult 1% din ceea ce s-a discutat la Sinaia. Faptul că s-a explicat unor specialişti din justiţie regimul diferenţelor de curs şi modul lor de înregistrare în contabilitate nu cred că înseamnă o tentativă de influenţare a actului de justiţie.

Promisiunile pe care le-a făcut avocatul Piperea multor debitori, privind conversia în lei, la curs istoric, a creditelor acordate în CHF, nu şi-au atins scopul şi, de aici, de altfel de înţeles, supărarea domnului Piperea.

Niciun stat din Europa nu a acceptat conversia la curs istoric. Chiar cei mai vocali reprezentanţi politici ai unor state, în final, au recunoscut că procedura de conversie la curs istoric ar fi o greşeală (vezi Polonia)".

Seminarul la care se face referire a avut loc în zilele de 27-28 aprilie şi face parte dintr-o serie de astfel de manifestări care au loc periodic, în scopul pregătirii profesionale a jucătorilor .

Opinia Cititorului ( 47 )

  1. FELICITARI, domnule PIPEREA! Faptul ca latratorii de serviciu ai overlorzilor incep sa maraie e un semn bun. Pe de o parte confirma valoarea dvs atat morala cat si profesionala.

    Pentru latratorii de serviciu, vreau sa le transmit ca MITOCANIE e ceea ce fac ei, functionari platiti din bani PUBLICI. Iar daca tot sunt platiti din bani publici si apara alte interese, oare nu merita sa-i citam? Cine e "interesat direct şi material" sa apare interesele bancilor? Cineva plateste statele de plata? Oare senilul? 

    D-na av. Carmen Popa a transmis catre CSM o cerere similara. E foarte bine ca mai multi juristi sesizeaza injustetea situatiei. Regret ca nu se alege conducerea BNR. Va rog publicati care este institutia care coordoneaza si controleaza BNR!

    1. Dna Carmen Popa este o mafioata de prim rang. Fura bani de la SIF5 si de la toate companiile din portofoliul SIF5 prin "consultanta", desi se afla in CAul SIFului. Mafia de la Craiova nu are nici o credibilitate.

      Care si-a pus copii sa fure si acum sunt trimisi in judecata de DIICOT Craiova si urmeaza si DIICOT Valcea.

    Cand vad nemernicia care se intampla in Romania, ma felicit pentru alegerea facuta. In 2006 am facut un credit ipotecar pe 25 de ani. Ca urmare a crizei, creditul meu s-a redus pe 15 ani si am de platit aceeasi suma. Initiativa a fost a bancii. Asa ceva se poate intampla intr-o democratie ca US in care daca nu-ti convine creditul, dai cheile casei si lumea te lasa in pace. De frica sa nu-i dau cheile, banca m-a ofertat. La ce e in Romania, iar ma felicit de alegerea facuta! USA e ceea ce e fiecare emigrant a luptat pentru dreptul sau. Oare in Romania nu exista cineva care sa-i faca pe oameni sa lupte pentru drepturile lor?! Nimanui nu-i vine ideea de a infiinta partidul celor pagubiti de banci? Partidul ar intra din prima in parlament! Macar de ar fi ca in USA, sa dai cheile casei bancii si sa scapi de grija. Dar Romania e Romania, grijile ei, oamenii ei...

    1. Aveti perfecta dreptate nustiu citi ani ne mai trebuiesc sa ajungem unde trebuie....

      Revoltator, La Sinaia din cate stiu dl Isarescu detine un intreg domeniu, cum sa intelegem noi aceasta momeala pe fata sau acest santaj la adresa magistratilor, se tem de ce urmeaza?Stiu ca urmeaza sa se deschida cutia Pandorei si incearca prin orice mijloc sa o tina inchisa.

    Regret prietenii din tara, dar cand vad ce se intampla colegilor mei care au avut curajul sa-si intemeieze o familie, sunt fericit ca am plecat. Tara plange de spor demografic negativ, iar guvernantii ii lovesc tocmai pe tinerii parinti! Frumoasa politica sociala! Asta e Romanica! Mi-e dor de prieteni dar nu mi-e dor de politica Romanicii. Pentru o pensie buna: distrugeti-i pe cei tineri cu pofta de munca! Bravo! Asta e Romanica. Daca au si copiii, luati-le tot ce au! Bravo! Poate vor emigra toti. Sa stii ca la orice varsta, ai o sansa dincolo! Viata e frumoasa si, din pacate, e doar una. Ori alegi sa fii sclavul bancilor, ori te eliberezi si iti vezi de viata ta! Fii liber!!

    1. Foarte corect ati punctat.felicitari

    Gargara.

    Datoriile se platesc, de mii de ani.

    Gargara demagogica si populista Piparea pe fondul celor ce nu vor sa-si plateasca datoriile. 

    1. Esti un nebun,noi ne platim datoriile dar la un pret corect nu la magariile lor cu CHF si altele,eu nu am vazut in viata mea in mana CHF de la banca Volksbank,de asta ce spui BNR-istule [...] ce esti?

      Din contra, suntem prea buni platnici. Doar ca ne platim datoriile intreit, din cauza unor escroci sustinuti de retardati ca tine. In ce tara democratica cresc dobanzile cand indicele de referinta din componenta dobanzii scade? In ce tara se vand creditele neperformante cu 2%, iar cele performante, credite pe 30 de ani, se vand ilegal la doar 6 luni in strainatate? In ce tara Banca Nationala nu stie cate credite s-au acordat in CHF, cate mai sunt astazi, practicand o propaganda mizera pe toate canalele la adresa debitorilor, spunand ca si-au luat iahturi si excursii in Maldive sau ca vin cu elicopterul la miting, starnind alte categorii de consumatori (mineriada in stil nou)?! s.a.m.d.

      Unde ai invatat limba romana, javra cosmopolita? "Gargara ... pe fondul celor..." Anacolut cat casa executat prompt de un analfabet cu "scoala"... logica elementara e cea care te omoara.

      Din contra, suntem prea buni platnici. Doar ca ne platim datoriile intreit, din cauza unor escroci sustinuti de retardati ca tine. In ce tara democratica cresc dobanzile cand indicele de referinta din componenta dobanzii scade? In ce tara se vand creditele neperformante cu 2%, iar cele performante, credite pe 30 de ani, se vand ilegal la doar 6 luni in strainatate? In ce tara Banca Nationala nu stie cate credite s-au acordat in CHF, cate mai sunt astazi, practicand o propaganda mizera pe toate canalele la adresa debitorilor, spunand ca si-au luat iahturi si excursii in Maldive sau ca vin cu elicopterul la miting, starnind alte categorii de consumatori (mineriada in stil nou)?! s.a.m.d.

      Nimeni nu spune ca nu vrea sa-si plateasca datoriile... , domnule care te-ai trezit vorbind !Documenteaza-te si vezi despre ce datorii e vorba ca esti cam depasit de situatie si te-ai bagat ca musca-n lapte

       

      sa stii ca si mie imi plac piscoturile si vinul spumos.

      BRAVO !

    Declaratie Presedinte BNS -Jean Pierre Roth in 14 dec 2066 la Zurich

    Volatilitatea raportului de shimb între euro și franc a fost slabă în perioada recentă. Dar acest calm relativ nu trebuie să ne inducă în eroare. Nu este în mod necesar durabilă. Experiența ne-a demonstrat că fazele cu franc slab pot să fie urmate de faze în care francul tinde să se aprecieze.  

    Operatorii de pe piețele financiare și întreprinderile trebuie să să fie conștiente de riscul de shimb pe care și-l asumă.

    1. 13 dec 2007 Zurich

      Grave turbulențe pe piețele monetare internaționale 

      La inceputul lui august (2007), criza instrumentelor ipotecare (suprime) din SUA s-a repercutat de maniera unui șoc pe piețele monetare ale principalelor monede, atingand astfel centrul nevralgic al sistemului financiar internațional. Buna funcționare a piețelor monetare este vitală pentru echilibrul de lichidități intre intervenienții pe piața financiară și, în definitiv, pentru solvabilitatea și supraviețuirea băncilor. Băncile centrale s-au gasit de asemenea sub foc . Căci, pe piețele monetare ele pun în opera politica lor, influențând nivelul dobânzilor prin aprovizionarea cu lichidități. În afara de asta Băncile centrale sunt singurii intervenienți pe piață care sunt în măsură să creeze lichidități utilizate în sistemul de plăți interbancare.

    Uneori, oamenii care nu au argumente recurg la jigniri asa cum spune Bursa ca au raspuns domnii Cinteza si Olteanu. Ca sa nu mai fie aroganti trebuie informati ca noi, ignorantii de avocati, am studiat si am depus ca si probe in instanta extrase din Rapoartele Bancii Nationale a Elvetiei, Studiul de impact al Comisiei Europene din 2011 privind piata creditelor rezidentiale.

    Si am mai citit si Studiul despre riscul sistemic al lui Yesin. Si am mai citit si studii publicate la Oxford despre manipularea LIBOR, EURIBOR si FOREX. Si asteptam cu nerabdare finalizarea anchetei Consiliului Concurentei despre manipularea ROBOR in T4 din 2008.  

    1. Nu e evoie de atata carte. Cinteza si bogdam Olteanu rezolva treburile la cafele si susanele. La ce bun cartea, la ce buna legea. E suficienta o cafea buna intr-un loc frumos si linguseli pe langa factori de decizie Tara bananiera tara pumnului in gura tara oligarhilor. Cititi degeaba doamna avocat...

    DE ce tocma in aceste vremuri cand se deschid procese pe aceeasi tema s-au gasit sa faca seminar, de ce nu au facut pana acum seminar.Seminar la hotelul lui Isarescu?Seminar cu analfabetul de Olteanu si cu un oarecare Isarescu care habar nu are pe ce lume traieste?Ce specialisti sunteti voi daca nu stiti sa numarati creditele in franci, habar nu avetid e creditele exportate si stiti sa discutati despre clauze bancare?Discutati clauzele bancare cu reprezentantii bancilor nu cu magistratii.Discutati clauze in regulamantele BNR care nu au fost revizuite la timp pentru a se evita colapsul de acum.Hotilor si nerusinatilor!

    Toti avocatii trebuie sa ia modelul domnului Piperea sa sesizeze Csm ul va rugam domni avocati hai sa facem ceva in tara asta

    Afara cu javrele ordinare de la BNR din tara.Afara cu polititcienii care nu stiu ca sunt pusi acolo pentru a apara interesul cetateanului.Fratilor aveti grija, faceti dreptate daca vreti sa aveti pe cine conta in anul alegerilor.

    Vrem dreptate Isarescule, nu seminarii cu magistratii pentru a-i inhiba in a-si face datoria fata de tara si fata de cetateni!

    BNR si-a depasit atributiile prin acest simulacru de seminar. A sodomizat notiunea de independenta a justitiei. Este ca si cum lupul vine si prede cursuri oilor. Mai mult, deja adoptatele directii impuse de BNR se vad in instanta, unde toate procesele sunt suspendate sau rezolvate in favoarea bancilor. Risc seismic spune BNR care trebuia sa supravegheze piata si sa nu permita contracte toxice, cu clauze bomba, abuzive. Sunt curios de raspunsul CSM unde si pe acolo s-au aciuat niste baiati cu fratii si origini sanatoase, iudeo-masonice. BNR este pe fata avocatul diavolului. A crezut ca nu se afla. Va mai aduceti aminte de ziaristul care l-a intrebat pe Faraon la o conferinta de presa despre creditul in franci la Volksbank? Ce a spus Isarescu, acest functionar ales de Parlament? Ca nu a avut niciun credit. Si o spunea atat de relaxat desi exista proba declaratiei de avere. Astfel de indivizi sunt mentinuti in functii pentru ca sunt extrem de influenti si de eficienti. Daca justitia nu mai functioneaza intr-o tara este condamnata la haos. Planul lor este haos total. Au facut-o in economie, sanatate, invatamant. A venit si randul justitiei. Cand tabloul este gata aveti in splendoarea sa o tara aflata in moarte clinica. Poate ca ar trebui sparte niste capatani sa se dea un exemplu.

    Incredibil ce nesimtiti se afla la conducerea BNR. Porcii astia considera BNR mosia lor? De unde mentalitatea asta de stapan? Ba, sunteti niste simpli functionari, terminati cu prostiile astea de viata si moarte asupra romanilor. Este pe fata ca sunteti de partea bancilor abuzatoare de clienti.

    ,,Faptul că s-a explicat unor specialişti din justiţie regimul diferenţelor de curs şi modul lor de înregistrare în contabilitate nu cred că înseamnă o tentativă de influenţare a actului de justiţie.,,

    Noua de ce nu ne-ati explicat? 

    FELICITARI, domnule PIPEREA! 

    Când am luat un credit de la BCR și returnându-l mai devreme am plătit un comision de returnare anticipată nu se cheamă că banca m-a pedepsit c-am returnat banii mai devreme?

    În loc să-mi reducă datoria m-a pedepsit! Unde a fost atunci BNR-ul să nu admită acest abuz? Cine merge la bănci să se împrumute devine sclavul acelor bănci! Ajungi să lucrezi pt ei ani și ani de zile!  

    Olteanule, mitocanie a fost la adresa poporului roman atunci cand ai fost propus si acceptat la BNR fara sa ai pregatirea si experienta necesara pentru un asemenea post. Aia a fost Mitocanie.

    Acum se fac seminarii, intalniri consultative, se ofera explicatii elaborate celor care sunt chemati sa judece astfel de cauze.

    Pai singura "explicatie elaborata" care ni s-a oferit acum 7, 8 ani a fost un pliant care preamarea produsul creditelor in franci elvetieni, de exemplu. Cu explicatii de genul celor oferite de Olteanu, Isarescu si ai lui nu vor reusi decat sa arate cat sunt de penibili si fara niciun gram de empatie pentru cei care, poate, acum 7-8 ani, in dorinta de a avea un trai mai bun, decent au avut naivitatile lor, exploatate la maxim de voi, overlorzii, dar astazi sa nu mai va asteptati sa inghitim manipularile voastre.

    Isarescule, Olteanule, cei care sunt in spatele vostru, sa nu va opariti cu mamaliga care creste, creste...  

    guvernatorul Bulgariei si-a dat demisia dupa falimentul unei banci din Bulgaria, la noi mai Numara cineva bancile falimentare???

    Trebuie sa ajungem la falimente si noi persoanele fizice??

    Cazuri de sinucideri auzim la tot pasul... CE TREBUIE FACUT CA UN ASTFEL DE "OM" SI GASCA LUI SA PLECE DE LA BNR??? 

    1. asa cum au iesit la suprafata o gramada de mizerii, o sa explodeze si aceasta bomba, poate se sesizeaza PROTV - ROMANIA TE IUBESC!!!

      Sa nu uitam. Bogdan Olteanu nepotul cominternistei Gisela Vass o criminala odioasa. Un mitocan si un oportunist, iar BNR o gasca de tradatori. Iar judecatorii stau sa ia lectii ca nu ii duce mintea sa judece singuri? Sa judece dupa lege nu dupa cat de dulci or fi fost fursecurile la Sinaia.Rusine CSM!!

      Aduceti-va aminte de B. Olteanu si ale sale interventii mirobolante din vremea cand era presedinte la Camera Deputatillor !

      Care credeti ca este explicatia pentru ,,ascunderea brusca'' a lui B. Olteanu la BNR, iesirea lui din politica pe usa din dos ?

      C.P.Tariceanu, dar mai ales Alina Gorghiu, stiu de ce...! 

      Aduceti-va aminte de B. Olteanu si ale sale interventii mirobolante din vremea cand era presedinte la Camera Deputatillor !

      Care credeti ca este explicatia pentru ,,ascunderea brusca'' a lui B. Olteanu la BNR, iesirea lui din politica pe usa din dos ?

      C.P.Tariceanu, dar mai ales Alina Gorghiu, stiu de ce...! 

    Sa spui despre Gheorghe Piperea ca nu are capacitatea sa intelega ce s-a discutat la un seminar pe teme juridice si bancare, denota nu lipsa celor 7 ani de acasa, ci mitocanie pur si simplu. Dl. asta cum il cheama, de-i vigeguvernator la BNR ar trebui sa-si vada de lungul nasului.

    1. Aveti dreptate, interesant de testat daca N. Cinteza a priceput 0.1% din implicatiile/aspectele juridice ale creditarii in CHF !

      Sa fim seriosi! Astea nu-si cunosc nici macar propriul interes. Nici pe ala nu-s in stare sa-l priceapa, desi e la mintea cocosului. Daca nu-ti ajuti clientii cu nimic, nu te ajuti pe tine, nu taiesti fara ei, dimpotriva.

    stimate domnule Cinteza? Atunci ce ati zice dumneavoastra sa verificam inca o data cum s-a incheiat anul financiar Petrom in anul 2004 nerespectandu-se OUG 94/2001 si astfel dand posibilitatea bifarii unei pierderi desi nu era cazul. Cum este posibil ca dvs. sa nu fii observat pana in anul 2013 ca cea mai mare firma din Romania datorita inflatiei in IFRS era mentionata o rezerva de capital care fara a studia atent raportul te ducea la concluzia ca firma este neinteresanta pentru investitori. Cum se face ca in anul 2012 in decembrie se emite OMF 1286 si se rezolva aceasta inadvertenta. Apoi in aprilie 2013 se face prin nota 4 in AGA si nu in AGEA micsorarea de capital, iar in august 2013 se introduce din nou intr-un blue index o firma care era deja acolo in 2012. Cat despre faptul ca in raportul BNR pe 2009 nu spuneti o vorba despre importanta strategica a reducerii la zero a RMO cu scadente mai mari de 2 ani, vorbind despre strategii pentru perioada 01.07.2009-30.06.2010, desi raportul se referea la 2009. O fi cu o fi domnul avocat Piperea si ca fiecare dintre noi sa aiba lacune, dar sa spuneti despre domnia sa ca intelege 1% din ceea ce se discuta nu pot decat sa remarc faptul ca ati ajuns la un grad de nervozitate care este inexplicabil pentru o persoana cu functia dumneavoastra. De ce nu-i spuneti direct ca este un Imbecil? Vorbiti cu domnul Treichl, poate va imprumuta din ouale tari pe care le savureaza dimineata la micul dejun :-)

    Nicu Cinteza: ""Nu cred că domnul Piperea are capacitatea să înţeleagă nici cel mult 1% din ceea ce s-a discutat la Sinaia". Batrane, o iau ca pe o gluma. Sigur te-ai referit nu la 1 la suta, ci 1 la mie. Piperea nu trebuie sa fie etilotestul vostru. Deja v-a demascat impostorilor si asta va enerveaza cel mai tare. Voi toti de la BNR ar trebui sa infundati puscaria, tu primul pe lista pentru ca ai permis sa se intample nebunia asta cu clauze abuzive.

    De ce trebuie explicat acum, cine este BNR-ul si cde ce a trebuit sa tina seminarii reperezntanti ai bnr-ului care ies la iveala acum dupa 2 luni.Pe ce bani s-au tinut aceste seminarii si in ce scop, vrem si noi explicatii!

    De ce nu s-au tinut seminarii pentru ARB, pentru banci sa stie ce inseamna un produs toxic pe piata, vii si intoxici magistratii?Asta este un atentat la libertate !

    1. este cea care da diferenta intre capitalul social in sistem RAS si cea in sistem IFRS la Oltchim, adica aprox. 30 milioane RAS si 900 milioane IFRS. Cum o explica domnul Cinteza acest factor 30 al inflatiei sau 3000%. Cu cat au crescut pierderile? Evident cu aceeasi suma :-):-):-)Iar BNR citea probabil la momentul respectiv Schopenhauer, Hegel, Kant si alti oameni de cultura :-) Daca vreti excitare maxima citit documentul "5+Acoperirea+pierderii+contab ile.PDF" de pe site-ul Transelectrica sa vedeti ce elegant se dribleaza cu glezna si se micsoreaza capitalul fara a fi necesar pentru aceasta ca aprobarea AGEA sa fie ceruta? Motivul este foarte simplu. Deoarece in Registrul Comertului este trecuta valoarea initiala, ea nefiind ajustata cu inflatia. Insa luand in considerare Regulamentul 1606/2002 al UE firmele care se afla pe un segment reglementat sunt obligate sa raporteze IFRS. Ca atare unui investitor ca domnul Dr. Mobius ii este wurschtegal ce este scris in RAS si capitalul de la registrul comertului deoarece el ia in considerare doar IFRS. Insa ce interes ar avea sa cumpere actiuni la o firma la care rezultatul reportat este mai mare datorita reconcilierii IFRS cu RAS.

      Domnule Piperea mi-am cumparat "hotul de carti". Mi-am cumparat-o pentru ca am incredere in sugestiile dumneavoastra. Nu am nici bani nici datorii la banca, m-a ferit Dumnezeu, Cu toate astea mi-ar place sa avem oameni ca dumneavoastra in fruntea guvernului.

    In gennchi au fost rugati cei de la BRD Galati sa-l ajute, deoarece din cauza taierilor salariale a acumulat 90 de zile de neplata si dosarul a fost dat la executor Chirica Mistoi Costel.Debitorul Grigore Valeriu Mircea a fost executa de case cu rate retinute pe statul de plata si plateste in continuare rate pe statul de plata. CE TARA ESTE ACEASTA???

    1. E tara hienelor, tara necrofagilor. Magistratii care au liat parte la aceasta sindrofie sa le fie rusine. LEGEA se aplica in baza propriei constiinte si valori nu pe explicatii ervite de niste oportunisti parveniti din cele mai negre tenebre ale comunismului. E o dezonoare pentru un magistrat sa se traga de sireturi cu derbedeul de b olteanu.

    Bai Cintezoi, sa va spun ce ati facut voi BNR din anul 2006 :

    - ati avizat milioane de contracte cu clauze abuzive, pe care le-ati aruncat in piata. 

    -ati pastrat dobanzi interne de 12 % la credite ipotecare in euro, cand in alte tari din UE sunt la nivelul de 2 % sau chiar pe minus. 

    -ati furat prevederile OUG 50 din 2010 sa nu se aplice creditelor in derulare, desi decizia CJUE era contrara. 

    - ati lasat intentionat ca mii de romani sa fie executati silit abuziv de catre camatarii financiari,  

    - ati fugit de raspundere, in sensul ca nu va bagati in relatia client-banca, desi ati AVIZAT toate contractele. 

    - ati intervenit ilegal in actul de justitie prin seminarul de la Brasov, transmitand mesaje clare judecatorilor la o cafea si un biscuite. 

    BNR, ati facut 0% pentru cetatenii romani, ati mintit si ati aparat bancile in detrimentul a milioane de romani INSELATI si FURATI !!!!!

    Felicitari domnule Piperea, putere de lupta cu acesti CAMATARI si MASONI care se dau drept urmasi ai lui Burebista, Decebal, Traian....Sunt niste NIMICURI vanduti pe cativa arginti. 

    oltene, baietzas : pregateste-te de o ciomageala asa cum nu ti-ai imaginat-o vreodata, si la propriu si la figurat... Se strange latul baietzas...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb