Schimbare de ştafetă la timp. Sau cu frâna trasă

Este o săptămână decisivă. Vineri, conform angajamentului public asumat, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă urmează să demisioneze din poziţia de premier. Iar săptămâna viitoare am putea avea un nou Executiv bătut în cuie. Cu un nou premier, în persoana lui Marcel Ciolacu. Legat ombilical sau nu de Sorin Grindeanu. Sau nu vom avea. În caz că Ciolacu refuză să-şi poarte crucea.

Indiferent cât de abil a jucat cartea opoziţiei la putere fiind, Marcel Ciolacu a ajuns în pragul unei decizii cardinale pentru cariera sa politică şi pentru situaţia PSD. El este părtaş la toate deciziile, bune sau rele, luate de Guvernul Ciucă. Sau de majoritatea parlamentară. Jucând mai bine sau mai rău cartea opoziţiei, el s-a putut distanţa până în prezent de o serie de decizii impopulare sau ineficiente. Dar analizând situaţia cu toată luciditatea, nu putem să tragem altă concluzie decât că PSD în general şi Marcel Ciolacu în special sunt parte a tuturor deciziilor. Asta în primul rând. În al doilea rând, este nevoit să prea ştafeta. Şi să-şi poarte crucea. Să îndrepte ceea ce e de îndreptat. Să deconteze ceea ce este de decontat. Să scoată bani din piatră seacă, pentru a cârpi găurile bugetare şi sindicale. El semnalizează însă că ar putea da înapoi.

Rareori oamenii politici ţin cont cu adevărat de interesul naţional. Dar interesul naţional există, fie că e ignorat sau nu. Acum interesul naţional este să se asigure continuitatea la guvernare. Să avem un nou Guvern cu puteri depline, nu provizoriu, nu cu atribuţii limitate. Prin urmare, ezitările lui Ciolacu ar trebui să înceteze. Dacă vineri, aşa cum a anunţat, domnul Nicu demisionează, tot vineri domnul Marcel are obligaţia să-şi anunţe disponibilitatea pentru preluarea poziţiei de premier. Coaliţia trebuie să îi acorde întreaga susţinere, aşa cum de altfel a promis, iar preşedintele Klaus Iohannis urmează să constate că liderul PSD este susţinut de o majoritate solidă şi să îl propună pentru poziţia de premier. După care Marcel Ciolacu încheie negocierile cu celelalte două partide politice, anunţă care este programul de guvernare şi componenţa viitorului Guvern. Iar Parlamentul, unde majoritatea este deţintă de senatorii şi deputaţii coaliţiei, va omologa această preluare a ştafetei. Asta ar trebui să se întâmple dacă partidele politice joacă pe cartea interesului naţional.

Dar este posibil şi altfel. Am mai avut guverne cu atribuţii limitate pentru că premierii jucau în prelungiri. Fiind interimari. A fost rău, pentru că, în conformitate cu Constituţia, Executivul nu avea posibilitatea să ia o serie întreagă de decizii importante. Dar dacă istoria se repetă, va fi şi mai rău. Pentru că fostele guverne interimare nu jucau cartea politică nici în vremuri de criză, nici în vremuri de război. Acum le avem pe toate. Prin urmare, Marcel Ciolacu trebuie să-şi poarte crucea.

Nu e o treabă uşoară. Există un protocol, care în mod normal trebuie respectat ad literam. Pentru că este legea părţilor. Respectarea întocmai a protocolului i-ar scuti pe membrii coaliţiei de toate bătăile de cap pe care le-au avut până acum. Pe care de fapt şi le-au creat singuri, încercând să ocolească prevederile protocolului. Marcel Ciolacu ar trebui să treacă cu bine peste o încercare. Respectând protocolul, este silit să renunţe la Sorin Grindeanu, în favoarea căruia statul subteran a făcut nenumărate presiuni. Va avea coloana vertebrală să o facă? Dacă se cramponează de Sorin Grindeanu, atunci întreg algoritmul puterii e dat peste cap. Iar protocolul trebuie rupt şi renegociat de la zero. Ceea ce îl conduce inevitabil pe Marcel Ciolacu într-un cerc vicios.

La capătul acestei săptămîni sau cel târziu în prima parte a săptămânii viitoare, vom afla dacă la putere avem numai zdrenţe sau dacă mai există şi bărbaţi de stat.