Se pregătesc procesele împotriva companiei energetice naţionale

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 octombrie 2008

Sindicaliştii din "Hidroelectrica" nu au renunţat la blocarea în justiţie a înfiinţării Companiei Energetice Naţionale. Ilie Roşu, preşedintele "Hidrosind", ne-a declarat: "În continuare analizăm calea potrivită de a ataca în instanţă ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind înfiinţarea companiei. Numai că aşteptăm apariţia actului normativ în Monitorul Oficial. Vrem să facem plângeri penale împotriva miniştrilor semnatari şi împotriva preşedintelui AVAS, Teodor Atanasiu. Între timp, am constatat că forma ordonanţei se schimbă de la o zi la alta. Una a prezentat premierul şi alta a prezentat AVAS, duminică, 19 octombrie".

Domnia sa susţine că în comunicatul AVAS se arată că eficientizarea viitoarei companii se bazează pe reducerea cheltuielilor cu personalul. În plus, sindicaliştii cred în continuare că miza înfiinţării companiei este vânzarea hidrocentralelor şi nu scăderea preţului energiei electrice. Ei sunt îngrijoraţi că, fără o legis­laţie coerentă, managementul noii companii "Electrica" SA va fi supus presiunii politice.

Preşedinţii Hidrosind vor picheta, astăzi şi mâine, sediile AVAS, ale Guvernului şi sediul PNL Bucureşti.

Nici PSD nu se lasă mai prejos şi continuă să analizeze modalităţile de atac în instanţă a ordonanţei de înfiinţare a companiei. Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, din nou, cu ocazia unei conferinţe de presă organizată la Craiova, că partidul pe care-l reprezintă, alături de PC, intenţionează să atace actul normativ la Curtea Cons­tituţională. Domnia sa crede că Guvernul, pe ultima sută de metri, s-a pripit atunci când a propus crearea aces­tei companii. Liderul social-democrat a afirmat că această ordonanţă de urgenţă a fost aprobată special la final de mandat, pentru ca Parlamentul să nu mai aibă suficient timp să o dezbată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnu' Vozganian, nu va fie frica. Dati-i afara pe cei de la sindicat si angajati alti oameni mai tineri pe salarii la 50%, oameni pusi acolo sa munceasca nu sa conteste politica propietarului companiei. Cite actiuni au membrii de sindicat la Hidroelectrica? ZERO. Atunci sa treaca la munca! Le-as trage si o injuratura legata de paraziti, dar nu imi permite forumul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb