Sebastian Burduja a cerut finalizarea lucrărilor la hidrocentrala de la Paşcani

S.B.
Politică / 9 decembrie 2023

Sebastian Burduja a cerut finalizarea lucrărilor la hidrocentrala de la Paşcani

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a solicitat Hidroelectrica să finalizeze lucrările la hidrocentrala de la Paşcani, judeţul Iaşi, la care lucrările au început în anul 1985, informează news.ro.

S-au investit aici peste 400 de milioane de lei şi mai este nevoie de 60 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei pentru exproprierea unei suprafeţe de teren de peste 2.000 de hectare.

"Sunt astăzi la amenajarea Hidroenergetica de la Paşcani, un alt proiect început înainte de 1989, în anul de graţie 1985. Proiectul de aici, acest lac de acumulare în devenire este la un grad de realizare de 80 la sută, urmează să aibă o capacitate de 68 de milioane de metri cubi de apă. Sunt lângă râul Siret şi aici va fi şi centrala hidroelectrică de aproximativ 10 megawaţi putere instalată şi este la un stadiu de 80 la sută", a declarat Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei s-a referit şi la sumele cheltuite până acum, dar şi la cele care urmează să fie cheltuite.

"Din 1985 până astăzi, statul român a cheltuit aici undeva la 400 de milioane de lei. Pentru a putea finaliza această lucrare mai avem nevoie cam de 60 de milioane de euro, plus aproximativ 30 de milioane de lei pentru exproprierea acestor terenuri. Vorbim de o suprafaţă de 2.300 de hectare. Dacă totul decurge conform planului, reuşim în câteva luni de zile, până în jumătatea anului viitor, să expropriem ceea ce nu s-a reuşit timp de zeci de ani de zile, aceste peste 2000 de hectare, iar în prima jumătate a anului 2026 întreaga lucrare ar trebui să fie gata", a spus Burduja.

Potrivit ministrului, investiţia va însemna producere de energie verde, dar şi diminuarea riscurilor inundaţiilor.

"Întreaga lucrare poate fi finalizată în trimestrul 2 din 2026 şi va însemna producţie de energie verde, diminuarea riscurilor inundaţiilor, apă potabilă pentru Paşcani şi localităţile limitrofe, apă pentru irigaţii pentru judeţele Iaşi şi Neamţ", a scris, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Va lasa stăpânii voștri să faceți ceva?

    1. Sunt disperați!

      Au atins 12%. 

      După mine sa plecevdupa pnt. 

      Trădători, cu Popescu în frunte.

      Pe care, pnl încă îl ocroteste 

    Foarte bine!

    ministrul asta al energiei misca ceva din urechi.

    Hidroelectrica doarme vad ca, normal ei trebuiau sa se zbata pt asa ceva, doar e in interesul lor si a actionarilor sa aiba inca 10 mw la productie. plus ca mai sunt si alte hidro incepute pt care ar trebui sa faca lobby. 

    timpul trece, leafa merge la "managerii" pusi pe criterii politice.

    Acest politruc habarnist nu stie ca ROI la orice proiect energetic depinde de abundenta resursei primare, acest caz debitul apei. Acum 35 de ani Siretul, Jiul, Oltul, etc aveau debite medii multianuale cu 30 - 50% mai mari...

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb