Secretarul de Stat Daniel Ioniţă a participat la deschiderea programului "Securitate în regiunea Mării Negre"

Elena Deacu
Politică / 25 mai 2015

Secretarul de Stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniţă, a participat azi, 25 mai 2015, la deschiderea programului "Securitate în regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil", organizat de Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul, Universitatea Harvard şi Academia Naţională de Informaţii a SUA.

În cadrul ceremoniei de deschidere, Daniel Ioniţă a semnalat importanţa acestei dezbateri în contextul actual de securitate din regiunea Mării Negre, care afectează pe termen lung securitatea regională şi euro-atlantică. De asemenea, a subliniat valoarea adăugată a iniţiativei în economia generală a efortului de analiză a conceptului de război hibrid.

Daniel Ioniţă a arătat că în prezent asistăm la un proces de consolidare militară din partea Federaţiei Ruse în regiunea Mării Negre, cu potenţial destabilizator, ceea ce confirmă o dată în plus necesitatea focalizării atenţiei Alianţei Nord-Atlantice asupra regiunii, reamintind că, la Summit-ul NATO din Marea Britanie, s-a decis că Marea Neagră este o componentă a securităţii euro-atlantice.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă a subliniat că, pentru România, valorile democratice sunt expresia definitorie a identităţii poporului român. În context, a exprimat respingerea fermă faţă de încercările de revenire la jocuri de sumă nulă, unde echilibrul de putere se decide prin anexări teritoriale, iar norme cardinale cum ar fi integritatea teritorială şi suveranitatea sunt încălcate flagrant.

"România a finalizat un sfert de secol de transformare la nivelul structurilor şi al ideologiilor care proiectau şi implementau politica de securitate în această ţară. S-a muncit foarte mult în acest sens, cu reforme costisitoare şi dificile. S-au atins însă obiective strategice, precum calitatea de membru în structurile euro-atlantice NATO şi UE, menite să dea expresie valorilor noastre fundamentale, care sunt definitorii pentru identitatea românească şi transcend secole de căutare. Acest drum al transformării a fost parcursul necesar pentru afirmarea identităţii autentice a poporului român. Aceasta este probabil singura dimensiune a realităţii pe care analiza dumneavoastră trebuie să o abordeze drept o constantă şi nu o variabilă", a afirmat Daniel Ioniţă.

În continuare, Secretarul de Stat pentru afaceri strategice a participat la dezbateri, ca vorbitor principal la panelul 1, pe tema "Viitorul regiunii Mării Negre în multiple perspective", unde a discutat despre relevanţa strategică a regiunii extinse a Mării Negre, ca spaţiu de congruenţă între Europa, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. A semnalat particularităţile situaţiei curente, a inventariat măsurile adoptate de NATO şi s-a referit la reperele principale ale acţiunii diplomatice a României, după cum urmează: consolidarea apartenenţei la NATO şi la UE, întărirea legăturii trans-atlantice şi a Parteneriatului Strategic cu SUA, aprofundarea coordonării şi cooperării NATO-UE în special în privinţa iniţiativelor care vizează Marea Neagră, soluţionarea conflictelor prelungite, care, în prezent, formează un inel de insecuritate în jurul Mării Negre, precum şi sporirea sprijinului pentru partenerii estici, cu accent asupra Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei. De asemenea a exprimat susţinere pentru un proces amplu de revizuire a Strategiei Europene de Securitate, care să reflecte importanţa strategică a regiunii.

În perioada 24-30 mai 2015, Serviciul Român de Informaţii, prin Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul", organizează cea de-a doua ediţie a programului de formare cu participare internaţională ,,Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil" (SBSR), dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Harvard şi cu participarea Universităţii Naţionale de Informaţii (SUA).

Desfăşurat sub înaltul patronaj al Administraţiei Prezidenţiale a României, SBSR preia şi dezvoltă filosofia, misiunea şi obiectivele programului regional Black Sea Security, iniţiat de Harvard University acum 15 ani. Actualul program are, totodată, misiunea de a promova responsabilitatea şi iniţiativa actorilor regionali în abordarea provocărilor de securitate specifice regiunii Mării Negre. Ediţia din acest an este dedicată temei "Elemente de conflict, factori de schimbare în arealul Mării Negre".

La program iau parte peste 80 de personalităţi, lectori şi participanţi din România, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Canada, Germania, Georgia, Grecia, Moldova, Olanda, Rusia, Statele Unite, Turcia şi Ucraina, acestora adăugându-li-se oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene şi NATO.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb