Secretarul de stat însărcinat cu pregătirea unui Brexit fără acord demisionează

L.A.
Internaţional / 4 aprilie 2019

Chris Heaton-Harris (Sursă foto: Twitter)

Chris Heaton-Harris (Sursă foto: Twitter)

Un secretar de stat de la Ministerul Brexitului, Chris Heaton-Harris, a demisionat, în dezacord cu cererea Theresei May a unei noi amânări a ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, prevăzută iniţial la 29 martie, relatează AFP.

"Am votat în mod constant în Parlament ca noi să părăsim Uniunea Europeană la 29 martie. Cred profund că ar fi trebuit să onorăm rezultatul referendumului din 2016 şi să plecăm la această dată", a scris ieri, Chris Heaton-Harris în scrisoarea sa de demisie, publicată pe Twitter.

El a subliniat că nu poate "pur şi simplu să susţină altă amânare".

El este al doilea membru al Executivului care a demisionat ieri, după secretarul de stat însărcinat cu Ţara Galilor Nigel Adams.

Cancelarul german Angela Merkel a promis tot ieri, "să se bată până în ultimul moment" pentru o ieşire ordonată a regatului din Uniune, cu scopul de a apăra pacea în Irlanda de Nord.

"Mă voi bate până în ultimul moment, în ziua (Brexitului), pentru ca să ajungem la o soluţie ordonată", a declarat ea într-o conferinţă de presă, în contextul în care joi efectuează o vizită la Dublin, unde există îngrijorări faţă de consecinţele impunerii unei frontiere în cazul unui Brexit dur, potrivit AFP.

Pe Insula Irlanda, "problema este «violenţă sau fără violenţă». De aceea, voi insista intens asupra problemei frontierei, asupra modului de a găsi o soluţie care să împiedice un Brexit dur, a adăugat ea, conform agenţiei.

Deputaţii britanici au respins în trei rânduri acordul divorţului încheiat de UE cu premierul britanic Theresa May, din cauza "plaseide siguranţă" ("backstop"), un dispozitiv e ultim recurs care vizează să evite reimpunerea unei frontiere fizice între cele două Irlande, pentru a apăra acordurile de pace din 1998 şi integritatea pieţei unice europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb