Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a estimat vineri că loviturile aeriene ruseşti, care ''vizează în principal grupările de opoziţie din Siria, subminează eforturile pentru găsirea unei soluţii politice'' la conflictul sirian, informează AFP şi Reuters.
''Printre altele, întărirea prezenţei ruseşti, a activităţii sale aeriene în Siria provoacă, de asemenea, tensiuni sporite şi încălcări ale spaţiului aerian turc'', a declarat la sosirea sa la o reuniune la Amsterdam a miniştrilor apărării din ţările Uniunii Europene.
''Aceasta creează riscuri, sporeşte tensiunile şi, desigur, reprezintă o provocare pentru NATO, deoarece este o încălcare a spaţiului aerian al NATO'', a mai spus şeful Alianţei Nord-Atlantice, făcând apel la calm şi la detensionarea situaţiei, precum şi la o soluţie politică în Siria.
''Întărirea militară substanţială a Rusiei în Siria şi în Mediterana Orientală şi este pe cale de a schimba echilibrul strategic'' al regiunii, a estimat Stoltenberg.
''NATO susţine puternic toate eforturile pentru găsirea unei soluţii politice la conflictul din Siria'', a reamintit Stoltenberg, în timp ce convorbirile de pace de la Geneva, care cu greu începuseră, au fost suspendate până la 25 februarie.
Consiliul de Securitate al ONU are vineri consultări privind Siria, unde regimul preşedintelui Bashar Al-Assad, ajutat de aviaţia Rusiei, şi-a intensificat ofensiva împotriva oraşului Alep, provocând exodul a zeci de mii de civili.