Sectorul serviciilor din zona euro continuă să crească

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 4 octombrie 2013

Sectorul serviciilor din zona euro continuă să crească

Activitatea privată din zona euro a continuat să crească în luna septembrie, indicele compozit Purchasing Managers (PMI) atingând cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, în special în baza evoluţiei sectorului serviciilor, anunţă compania britanică Markit.

Indicele Composite Purchasing Managers (PMI), care măsoară activitatea din industrie şi servicii, a crescut la 52,2 puncte în luna septembrie, de la 51,5 în august. Un indice peste pragul de 50 de puncte reflectă creşterea economiei.

Activitatea din zona euro a crescut atât în sectorul industriei (unde PMI a ajuns la 51,1 puncte), cât şi în cel al serviciilor, unde indicele PMI a atins cea mai ridicată valoare din ultimele 27 de luni (52,2 puncte).

"Cele mai recente date PMI semnalează că zona euro a înregistrat, în trimestrul al treilea din 2013, cea mai mare creştere a activităţii din ultimii doi ani. De asemenea, creşterea accelerată a activităţii consemnată luna trecută este un semn bun pentru expansiunea din ultimul trimestru", a declarat economistul şef al Markit, Chris Williamson. Acesta a subliniat, însă, că zona euro nu şi-a depăşit încă problemele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb