Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a transmis, astăzi, liderilor organizaţiilor liberale, reuniţi în şedinţă la Vila Lac, că partidul are mai multe procente în sondaje decât în momentul în care el a preluat conducerea, Guvernul a fost performant, iar rotaţia guvernamentală se va face ca în protocolul coaliţiei, arată surse din PNL, conform Agerpres.
Conform surselor citate, Ciucă a spus că PNL este azi peste procentele de la preluarea mandatului său de preşedinte de partid şi a asigurat stabilitatea ţării şi a făcut ce a promis.
De asemenea, liderul liberal a evidenţiat că PNL nu a provocat şi nu a răspuns provocărilor politice, mai arată sursele menţionate.
Guvernul a fost performant, având cel mai bun procent de absorbţie a fondurilor europene, în context economic grav.
"Rotaţia se va face ca în protocol. Vă asigur", a mai transmis premierul, potrivit surselor liberale.
Conducerea PNL i-a convocat, astăzi, în şedinţă informală, pe liderii filialelor partidului pentru a discuta strategia politică şi priorităţile parlamentare la început de an, au precizat, pentru AGERPRES, surse din partid.
Mâine, Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni, începând cu ora 11,00, în sala grupului PNL de la Camera Deputaţilor. De asemenea, grupurile parlamentare reunite ale PNL vor avea o şedinţă de la ora 18,00 în prezenţa preşedintelui partidului, premierul Nicolae Ciucă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2023, 01:05)
Pnl respecta protocolul cu psd dar protocolul semnat cu cei de la usr l-a folosit pe pos de hartie igenica . Pt ca va-ti batut joc de votul meu si a milioane de romani veti plati voi cei de la pnl in 2024 prin neaccederea in parlament .