Şeful armatei britanice Tony Radakin contestă zvonuri cu privire la sănătatea lui Putin şi posibilitatea ca acesta să fie asasinat

N.R.
Internaţional / 18 iulie 2022

Şeful armatei britanice Tony Radakin contestă zvonuri cu privire la sănătatea lui Putin şi posibilitatea ca acesta să fie asasinat

Şeful Statului Major britanic, amiralul Tony Radakin, contestă zvonuri cu privire la sănătatea lui Vladimir Putin şi la posibilitatea ca acesta să fie asasinat, relatează AFP, potrivit News.ro.

"Cred că unele comentarii cu privire la faptul că el (preşedintele rus Vladimir Putin) are probleme de sănătate sau că va fi asasinat sunt nişte dorinţe pioase", a declarat vineri Tony Radakin BBC într-un interviu difuzat duminică.

Zvonuri cu privire la sănătatea lui Putin, în vârstă de 70 de ani, nu pot fi verificate.

"Ca profesionşti militari, observăm un regim relativ stabil în Rusia, preşedintele (rus Vladimir) Putin a fost în măsură să înăbuşe orice opoziţie (...), iar nimeni de la vârf nu este motivat să-l sfideze", subliniază şeful armatei britanice.

În opinia sa, "provocarea pe care o reprezintă Rusi va dura" posibil timp de "decenii în prvinţăa amerninţării", iar premierul britanic care-i va succeda lui Boris Johnson, demisionar, este necesar să fie conştient că Rusia este "cea mai mare ameninţare" la adresa regatului Unit.

Radakin a declarat BBC că armata ucraineană este "absolut" convinsă că va învnge în acest război, după invazia rusă a Ucraine, la sfârşitul lui februarie.

Armata britanică estimează că Rusia "şi-a pierdut peste 30% din eficacitate în lupta terestră".

"Asta înseamnă că 50.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi în acest conflict, că aproape 1.700 de tancuri ruseşti au fost distruse şi că aproape 4.000 de vehicule blindate aparţinând Rusiei au fost distruse", potrivit lui Radakin.

Situaţia în Ucraina urmează să domine dările de seamă ale viitorului premier britanic, care urmează să-l înlocuiască pe Boris Johnson în septembrie.

"Atunci noi va trebui să-i amintim premierului extraordinara responsabilitate pe care o are în Reagtul Unit, în calitate de putere nucleară", subliniază el.

Radakin a fost întrebat despre o anechetă jurnalistică prin care BBC a dezvăluit, săptămâna trecută, că forţele speciale brtanice (Special Air Service, SAS) au ucis cel puţin 54 de de persoane în circumstanţe suspecte în Afganistan, fapte ascunse de către ierarhia militară.

Poliţia militară a stabilit deja că "acest lucru nu s-a întâmplat", însă şeful armatei a anunţat că va reexamina problema, în cazul în care apar noi, a respins Radakin acuzaţiile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb