Şeful Gazprom mizează pe o creştere a importurilor de gaze ale Europei

I.D.
Materii Prime / 28 iunie 2019

Şeful Gazprom mizează pe o creştere a importurilor de gaze ale Europei

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale din lume, se aşteaptă ca tendinţa de creştere a cererii de gaze în Europa să continue în următorii ani, astfel încât, până în anul 2035, solicitările pentru importuri suplimentare să depăşească ţinta de 150 miliarde metri cubi, a declarat vineri directorul general al Gazprom, Alexei Miller, transmite Itar Tass.

"La Adunarea Generală anuală a Acţionarilor din urmă cu trei ani estimam că până în 2035 cererea Europei pentru importuri suplimentare de gaze ar putea ajunge la 150 de miliarde de metri cubi. În prezent vedem cum numai în ultimii trei ani importurile Europei au crescut deja cu 67 de miliarde metri cubi. Ne aşteptăm ca aceste tendinţe să continue astfel încât să fie depăşite prognozele", a spus Miller.

Şeful Gazprom a adăugat că principalii factori care stau la baza cererii de gaze a Europei sunt scăderea producţiei interne, reducerea producţiei de electricitate care provine de la centralele nucleare şi scăderea rolului cărbunelui în sectorul energiei. În acest context, Miller a subliniat că producţia internă de gaze naturale a ţărilor europene asigură mai puţin de 50% din consum.

"Cererea pentru gaze naturale importate este în creştere în Europa. Pe parcursul ultimilor şase ani, importurile de gaze au crescut, în medie, cu 4% pe an. Iar în 2018 ţările europene au importat 326 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, cu 4,8% mai mult decât în 2017", a precizat Miller la Adunarea Generală anuală a Acţionarilor Gazprom.

Prezent la aceeaşi reuniune, un director general adjunct de la grupul rus, Vitaly Markelov a spus că producţia de gaze naturale realizată în 2019 de Gazprom ar urma să fie mai mare decât prognoza actuală de 495 miliarde metri cubi. Markelov a anunţat că, de la începutul anului şi până la data de 28 iunie, Gazprom a produs 252,6 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 7,6 miliarde metri cubi mai mult decât estima la începutul anului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb