ŞEFUL NATO LA BUCUREŞTI: "Vedem o Rusie tot mai agresivă"

I.P.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iulie 2015

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, ieri, la Palatul Cotroceni, unde s-a întâlnit cu Klaus Iohannis, că Alianţa se bazează pe România, care, la rândul său, se poate baza pe NATO şi că este nevoie de o solidaritate puternică, în condiţiile în care Rusia este "tot mai agresivă".

"România este un aliat foarte hotărât, NATO se bazează pe România, iar România se poate baza pe NATO. Sunteţi gazda unei părţi importante a sistemului de apărare antirachetă al NATO. Apreciem angajamentul continuu, contribuiţi la susţinerea partenerilor şi la securitatea la Marea Neagră", a declarat Jens Stoltenberg, adăugând că în România au fost luate "decizii dificile care au redus deficitul şi au permis creşterea economică, permiţând creşterea cheltuielilor pentru apărare".

"Voi folosi România ca un exemplu pentru ceilalţi aliaţi. România a fost capabilă să aibă o politică fiscală responsabilă şi să crească bugetul apărării. E posibil", a spus oficialul NATO, precizând:

"Vedem o Rusie tot mai agresivă, care încearcă sa schimbe cu forţa graniţele. Vedem creşterea extremismului şi provocări care nu cunosc graniţe, cum ar fi atacurile cibernetice şi restricţiile de energie".

NATO, pregătită să apere România

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a mai spus ieri, la ceremonia de inaugurare a Unităţii NATO de Integrare a Forţelor amenajată la Bucureşti, că această structură va transmite un mesaj clar: "NATO este aici, este pregătită să apere România şi toate celelalte state aliate".

Oficialul NATO a menţionat: "Mă bucur să văd cât de repede au fost făcute lucrările aici, să văd rezultatele. Totul a mers repede aici, la Bucureşti. Această mică este parte a unui mare plan - mărirea trupelor NATO pentru prima dată de la Războiul Rece pe flancul estic. Aici în România, la fel ca şi în Bulgaria, Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania, vom mări flancul estic. În jur de 40.000 de oameni vor lucra aici din România, dar şi din celelalate state membre ale NATO. Această unitate transmite un mesaj clar: NATO este aici, NATO este pregătită să se apere împotriva oricărei ameninţări, suntem pregătiţi să apărăm România şi toţi ceilalţi aliaţi NATO".

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a spus, la ceremonia de inaugurare a Centrului NATO, că pentru pregătirea acestei structuri NATO de comandă au fost parcurşi toţi paşii conveniţi cu Alianţa, iar centrul va fi acreditat şi va funcţiona în toamna acestui an, împreună cu structurile altor state aliate.

Potrivit lui Duşa, citat de Mediafax, investiţia pentru acest centru, care a fost amenajat în două luni, se ridică la 16 milioane de lei, iar în acestă structură vor lucra 42 de militari, din care 27 de posturi vor fi ocupate de militari români, iar celelalte de cadre ale ţărilor aliate.

Înfiinţarea Unităţii de Integrare a Forţelor NATO a fost decisă prin Hotărârea 32/2015, adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în 23 iunie, sub denumirea NATO Force Integration Unit (NFIU), în Garnizoana Bucureşti. Organizarea, funcţionarea, încadrarea cu personal, administrarea, sprijinul naţiunii gazdă, precum şi alte detalii necesare îndeplinirii misiunii NFIU ROU se stabilesc prin înţelegeri încheiate de către Ministerul Apărării Naţionale şi autorităţile militare NATO şi statele aliate participante.

Pe timpul funcţionării pe teritoriul României, NFIU ROU beneficiază de prevederile Acordului dintre statele părţi la Tratatul Atlanticului de Nord cu privire la statutul forţelor lor, semnat la Londra la 19 iunie 1951, şi de prevederile Protocolului privind statutul comandamentelor militare internaţionale, înfiinţate în temeiul Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Paris la 28 august 1952. Dislocarea NFIU în misiuni în afara teritoriului României se execută la ordinul autorităţilor NATO abilitate.

Iohannis: "Nu ne dorim o cursă a înarmărilor"

Politica NATO vizează consolidarea securităţii în spaţiul euro-atlantic, iar Alianţa nu doreşte o confruntare cu nimeni şi nici o nouă cursă a înarmărilor, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, precizând că toţi politicienii responsabili trebuie să înţeleagă că nu este în interesul nimănui escaladarea unui conflict.

"Doresc să reafirm că întreg demersul şi politica Alianţei noastre vizează consolidarea securităţii în spaţiul euro-atlantic. Nu ne dorim o confruntare cu nimeni, nu ne dorim o nouă cursă a înarmărilor, ne bazăm în continuare pe înţelegerea de către toţi oamenii politici responsabili a faptului că nu este în interesul niciunui stat să urmărească escaladarea unui conflict pe care nu-l poate câştiga nici economic, nici militar", a declarat, ieri, preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a menţionat că România a aprobat recent o nouă Strategie Naţională de Apărare, în care Alianţa Nord-Atlantică este privită ca principal garant a securităţii.

"Baza de la Deveselu va deveni operaţională până la sfârşitul acestui an, iar în 2016 va deveni funcţional şi Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est, localizat tot în Bucureşti", a precizat Klaus Iohannis.

Iohannis: "România îşi propune să nu fie doar beneficiar de securitate"

România îşi propune să nu fie doar un beneficiar de securitate, ci şi un furnizor de securitate şi va fi puternic angajată în demersul colectiv al statelor NATO, a mai spus ieri preşedintele Klaus Iohannis. Domnia sa a menţionat: "Aşa cum am afirmat şi am asumat şi prin Stretegia Naţională de Apărare, România îşi propune să nu fie doar un beneficiar de securitate, ci şi un furnizor de securitate, în acest context foarte complicat, alături de partenerii săi. Se poate vedea astăzi că acţiunile noastre concrete ca stat merg în această direcţie".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Vedem o Rusie ... vedem creșterea extremismului"

     

    Este bine că aflăm care sunt prioritățile NATO: 

    1) Să fie anti-Rusia

    2) ISIS, dacă mai rămâne loc 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb