Şeful Secţiei pentru investigarea magistraţilor, Gheorghe Stan, a declarat în această seară că alegaţiile privind scoaterea secţiei de sub controlul procurorul general sunt lipsite de orice fundament.
El a afirmat că OUG 7/ 2019 a fost necesară pentru punerea în acord a unor prevederi legale şi a făcut referire la "piedici" pe care le-a pus procurorul general în operaţionalizarea Sectiei Speciale.
Stan a făcut referire şi la preluarea de la DNA a unui "dosar amplu mediatizat", dar şi la dosarele care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi. "În cadrul acestei secţii se respectă numai legea", a spus el în finalul declaraţiei susţinute alături de adjunctul său Adina Florea.
"Menţionăm că, de la data la care a devenit operaţională Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, aceasta a preluat un număr de 1.422 de dosare în curs de soluţionare, din care un procent de peste 70% au fost înregistrate ca urmare a unor sesizări din oficiu, dosare cu vechime în sistem de cel puţin doi ani şi care erau lăsate în nelucrare. Trebuie precizat în acest context că majoritatea sesizărilor din oficiu sunt în legătură directă de cauzalitate cu soluţile pronunţate de magistraţi, în special judecători, în dosarele instrumentate", a declarat Gheorghe Stan, conform News.ro.
Acesta a afirmat că, "deşi au existat multe semnale pozitive din partea magistraţilor, în sensul primirii cu deschidere a înfiinţării acestei secţii" s-au întâmpinat probleme din partea procurorului general.
"Până la momentul operaţionalizării Secţiei am întâmpinat obstacole din partea conducerii Ministerului Public, este vorba de procurorul general, în asigurarea bazei logistice, a dotărilor şi elaborării organigramei, dar şi în modul de interpretare a principiilor care guvernează activitatea", a mai declarat Stan.
Acesta a afirmat că au fost necesare acte normative care să ducă la depăşirea acestei situaţii şi a făcut referire inclusiv la OUG 7/2019.
1. Ce orbesti tu, mai zgaiba?
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 28.02.2019, 21:17)
Pai cind avei atitea dosare in lucru, de ce mama dracului a trebuit sa va legati de dosarul Tel Drum? Ce legatura are acest dosar cu nu stiu ce magistrat? Si chiar daca ar avea, asta este sau ar trebui sa fie obiectul principal al dosarului?
Pai nu va dati seama, mai timpitilor, ca preluarea acestui dosar va nenoroceste, ca va decredibilizeaza total. Ca, de fapt, de ce incercati atita sa-l preluati, chiar in mod samavolnic? Este clar ca pentru a-l pune la dispozitia infractoului Dragnea. Ca sa-si "aleaga" el completul potrivit.
Pe de alta parte, vreti doua ministere publice in scumpa tara, unul a lui Lazar si altul al vostru? Pai n-ati invatat la scoala ca asta nu-i legal? Dar pentru voi, nenorocitilor, totul pare a fi legal, ca doar Setefanescu poate.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2019, 22:31)
4500 dosare cu magistrați, deschise la șto, să fie acolo pentru un șantaj mic, de grădină.
Ilegal e să constitui grup infracțional și să acaparezi instituții, dar avem timp să ne distrăm. Tu guiță că dai bine la contrast. :)))))))
1.2. ok (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de dan în data de 28.02.2019, 22:35)
Ai dreptate.Dar plangeri ale cetatenilor la dna si inspectia judiciară impotriva abuzurilor unor judecatori si procurori sunt multe si au ramas nerezolvate.Daca tot vor sa faca dreptate sa cerceteze de la cel mai vechi dosar.Din pacate cred ca aceasta sectie de investigare a magistratilor e facuta ptr.alt scop.