Semne şi sensuri

George Bush este o persoană credincioasă. Pentru el, miracolele sunt încă posibile. Poate şi din această cauză preşedintele american a aşteptat o minune la alegerile de marţea trecută. Nu s-a întâmplat, ceea ce a făcut ca în prima ieşire publică de după alegerile de la mijlocul mandatului, pe 9 noiembrie, să-şi exprime dezamăgirea faţă de rezultatele alegerilor, dar să-şi asume totodată responsabilitatea pentru eşec. Acesta, însă, era al său doar în termeni politici. Căci fiasco-ul electoral a fost dublat, de mai puţin vizibila, dar la fel de importanta înfrângere în planul analizei şi consultanţei electorale. Nu doar preşedintele, ci şi cel ce se afla sub influenţa sa, principalul consilier electoral, arma secretă a lui Bush, Karl Rove, credea cu tărie în victoria republicanilor. Tot astfel cred în minuni şi unii politicieni români. Ei speră în noi configuraţii politice, făcând o lectură cel puţin stranie a puţinelor cercetări electorale existente. Echivalenţii mai puţin celebri, dar foarte influenţi, ai lui Rove în România se antrenează pentru modelare politică. Privind publicul ca pe o entitate amorfă, lipsită de voinţă, ei fac planuri pentru construcţia unei noi scene politice. Exemplul american le-ar putea deschide ochii. În acest sens, Ken Mehlman, celălalt consultat strategic al republicanilor, declara, lucid, pentru Newsweek: "Am construit o nouă maşină extraordinară, dar benzina pentru aceasta nu suntem noi, ci candidaţii şi temele campaniei".

Insuccesul lui Rove şi Mehlman indică limitele, dar şi capcanele consultanţei şi marketingului politic. În ultimul număr din Newsweek, Richard Wolffe povesteşte cum, cu două săptămâni înaintea alegerilor, Rove, sigur pe sine, dezvăluia grafice şi analize care demonstrau, plecând de la descifrarea votului în avans şi a procedurilor privind educaţia, înregistrarea şi mobilizarea votanţilor, că pierderile republicane nu vor fi mai mari de 12-14 mandate în Camera Reprezentanţilor şi de maximum 4 la Senat. Astăzi ştim că republicanii au pierdut 28 de mandate de reprezentanţi şi 6 de senatori, majoritatea trecând sub controlul democraţilor. Dar măsurătorile lui Karl Rove, această nouă şi revoluţionară modalitate de analiză electorală, fuseseră confirmate în noiembrie 2004. Sperând că istoria se va repeta, acesta prevedea un nou succes republican. Atât de încrezător era în acurateţea modelului său încât planificase chiar un panel pentru ca, imediat după alegeri, împreună cu politologii republicani să studieze şi elucideze erorile sondajelor clasice. N-a fost să fie. Sondajele clasice, cu toate problemele lor metodologice, au dat rezultate mai bune. Au rezistat probei focului. Maşina analitică a lui Rove a dat rateuri, căci nu a luat în calcul reacţia alegătorilor la anumite probleme delicate, precum războiul din Irak şi chestiunile sociale. Absolutizând constantele votului, Rove a neglijat volatilitatea acestuia. Electorul captiv, lipsit de alternative, uşor de mobilizat, s-a dovedit un prototip sociologic, nu o realitate absolută. Libertatea alegătorului nu poate fi controlată. Iar rezultatul acestei erori de calcul s-a tradus, pe plan politic, prin izolarea lui George Bush pentru ultimii săi ani de mandat.

Semnificaţia votului nu stă sub semnul generalului şi universalului, ci al contextului. În afara contextului, democraţia, cu cortegiul său de alegeri corective şi legitimatoare, devine o teorie plată. Semnele sociale şi politice care pot fi descifrate nu sunt niciodată suficiente pentru a face previziuni. Cu atât mai puţin predicţii absolute. Faptul că peste două treimi dintre români nu sunt interesaţi de politică sau că 60% nu cunosc niciun parlamentar, nu vorbeşte în niciun fel despre o nevoie de reprezentare care ar putea fi satisfăcută de un nou partid. Dincolo de convulsii cotidiene, sistemul românesc de partide este relativ stabil. Apariţia unor noi partide din neantul (post)tranziţiei, oricât de popular ar fi liderul, nu poate schimba prea multe. Au dovedit-o partidele-meteor, de la PL93 şi PAC, la APR şi UFD, ca să nu mai vorbim de PSS sau PSDR, PUNR sau PUR. O vor dovedi şi altele. Nemulţumirea faţă de politică şi politicieni poate avantaja, şi doar în situaţii de criză, mişcările populiste. Oricât ar încerca modelatorii să demonstreze că istoria nu are un sens, fie şi bipolar, realitatea îi va contrazice. Încercând să reducă conflictul politic la o matrice aşa-zis teoretică, altfel spus căutând sensuri în semne astrale, consultanţii detur­nează atenţia politicienilor de la obiectivele lor. Dar conse­cinţele le simţim cu toţii, fie că ne interesează, fie că ne este indiferentă politica.