Senatorul prahovean Andrei Volosevici s-a înscris în ALDE Prahova şi va candida din partea acestui partid la Camera Deputaţilor, potrivit unor surse din presă.
"Baza deciziei mele de a veni în această echipă este aceea că am văzut o deschidere (...) faţă de modul în care se administrează oraşul. Nu cred că, în momentul ăsta, la nivelul Ploieştiului putem să discutăm de lipsa iniţierii unor proiecte sau de opunerea ALDE la iniţierea unor proiecte. Problema nu este în Consiliul Local, problema este la nivelul Executivului primăriei şi decizia trebuie să aparţină celui care a fost îndrituit prin voturile ploieştenilor să conducă oraşul", a declarat Volosevici.
Acesta a arătat că a primit o invitaţie din partea ALDE pentru a se alătura partidului, dar şi că mai mulţi colegi din PNL, inclusiv consilieri locali, îl vor urma.
"Întotdeauna am fost înconjurat de o echipă. Sigur, vor fi foarte mulţi colegi care vor veni (în ALDE, n.r.). (...) Evident că sunt şi nişte consilierI locali şi îi respect pentru decizia asta. Ei decid să rămână în echipa mea chiar dacă, evident, la un moment dat, îşi vor pierde mandatul", a mai spus Volosevici, conform aceloraşi surse.