Senatul a adoptat proiectul lui Zamfir de plafonare a dobânzilor

V.D
Bănci-Asigurări / 26 februarie 2018

Senatul a adoptat proiectul lui Zamfir de plafonare a dobânzilor

Plenul Senatului a adoptat astăzi proiectul de lege iniţiat de senatorul PNL Daniel Zamfir privind plafonarea dobânzilor, cu 73 voturi "pentru", 18 voturi "împotriva" şi 13 abţineri.

Iniţiativa legislativă privind dobânzile remuneratorii şi penalizatoare prevede o dobândă maximă de 2,5 ori mai mare decât cea legală pentru creditele ipotecare şi cele imobiliare şi de 18% pentru creditele de consum.

Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.

PNL nu a susţinut proiectul de lege al lui Zamfir, iar senatorii USR au anunţat că s-au abţinut la vot.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a anunţat că, în şedinţa Biroului Executiv al partidului, parlamentarii liberali, colegi ai lui Zamfir, au fost mandataţi să voteze împotriva acestui proiect.

Daniel Zamfir a declarat, în plen: "Vreau să ştiţi că 14 ţări din Uniunea Europeană au dobânzile la creditele ipotecare plafonate. Dobânda medie în România este de 6,10%. Italia are 1,91%, Spania 1,84%, Grecia 3,35% la jumătate faţă de noi, Ungaria 3,71%. A ieşit Banca Naţională argumentând că e riscul de ţară. De câţiva ani buni BNR vorbeşte numai despre asta. Mai apar şi diverşi analişti economici independenţi, în ghilimele, care spun cât de rău o să le fie românilor dacă dobânzile vor scădea şi vom avea şi noi dobânzi aproape de nivelul mediei UE. Eu în filmul asta prost am Trăit şi la legea dării în plata. În SUA, absolut toate statele au dobânzile plafonate. Ca atare e suficient atata amar de ani cat bancile si IFN-urile au fot lasate sa ii jecmaneasca pe romani. Daca BNR a inchis ochii in toti acesti ani, cred ca noi avem obligatia sa intervenim". Proiectul a primit aviz favorabil in comisiile de specialitate", a mai adăugat Daniel Zamfir.

De asemenea, proiectul privind retractul litigios a fost votat în plenul Senatului. Această iniţiativă prevede că, în timpul desfăşurării unui proces în instanţă, debitorul va putea răscumpăra creanţa de la firma de recuperare la cel mult dublul preţului cu discount la care creditul a fost achiziţionat de recuperator, moment în care litigiul va fi stins. Gheorghe Piperea ne-a explicat, anul trecut: "Acest lucru înseamnă că, dacă un colector de creanţe plăteşte doi lei băncii pentru o creanţă de 100 de lei, atunci consumatorul poate să-i plătească 4 lei colectorului şi să scape de datorie".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. [mesaj eliminat conform regulamentului] de Orban l-a indepartat pe cel mai activ si proeminent liberal!

    Nu înțeleg de ce 2.5x și 18%. De unde sunt scoase cifrele acestea?; De ce nu 1,5x?

    1. Sunt justificate in expunerea de motive

    In sfirsit un mare ROMAN, in parlament. FELICITARI DOMNULE ZANFIR! Un om care sa batut cu toate bancile pentru ca cetatenii romani sa nu mai plateasca cele mai mari dobinzi din lumea civilizata pentru a contracta un credit. Si se pare ca va reusi. BRAVO. Un om care merita sa fie parlamentar. Chiar a facut ceva important pentru cei care l-au votat, si nu numai! Ar fi un mare cistig pentru orice partid, dar inteleg ca nu mai face parte din niciunul. Poate de aceea este extrem de eficient. Continuati tot asa. Studiati va rog ''investitiile'' facute de distribuitorii de energie.

    Rusine Pnl, Usr.

    Orban pentru aceasta miscare te rog sa iti depui demisia din Pnl nu doar din sef al Pnl. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb