Senatul adoptă amendamentul la Codul Penal ce înlocuieşte suspiciunile rezonabile cu probe temeinice

Ziarul BURSA #Politică / 12 mai 2015

Senatul adoptă amendamentul la Codul Penal ce înlocuieşte suspiciunile rezonabile cu probe temeinice

Plenul Senatului a adoptat, ieri, amendamentul la Codul Penal şi cel de Procedură penală iniţiat de Ioan Chelaru, Cristiana Anghel şi Ovidiu Donţu, prin care "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice", înlocuind sintagma de "suspiciuni rezonabile" din actuala lege.

Amendamentul a fost adoptat cu 91 de voturi "pentru" de plenul Senatului, după ce săptămâna trecută legea a primit raport de admitere în comisia juridică.

Potrivit amendamentului, alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede că "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă "suspiciunea rezonabilă" că o persoană a săvârşit o infracţiune", s-a modificat, prin amendament, cu următoarea formulare: "măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală".

Potrivit motivaţiei senatorilor care au iniţiat amendamentul, citată de Mediafax, noua formulare este "mai apropiată de principiul de drept, consacrat, conform căruia cercetarea în stare de libertate este regula, iar dispunerea unor măsuri de arest să fie excepţia.

Senatorii mai consideră că, în vechiul Cod de procedură penală, măsura arestării preventive faţă de un acuzat putea fi luată numai "dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală", iar în noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014 9 articolul 233) condiţia de probe şi indicii temeinice a fost înlocuită cu cea de suspiciuni rezonabile.

"Aşa se face că de la începutul anului trecut, arestarea a devenit, dintr-o măsură excepţională, o regulă, fiind suficientă existenţa unui simplu denunţ ca ea să poată fi luată. De aici, plimbarea cu cătuşe a acuzaţiilor în faţa presei a devenit ceva cotidian, neexistând sancţiuni pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin afectarea imaginii persoanei", se menţionează în motivaţie.

Art 202 din Codul de Procedura Penala prevede, în varianta aflată în vigoare la acest moment, că "măsurile preventive (reţinerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, n.red.) pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni". Proiectul de lege va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb