Serviciu de facturare electronică de la BCR şi TransFonD

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 august 2010

Banca Comercială Română (BCR) şi TransFonD au lansat un serviciu de facturare electronică, ce asigură emiterea şi arhivarea facturilor, precum şi transmiterea acestora integral în mediu electronic, potrivit unui comunicat de presă.

Noul serviciu ("e-Factur@") este oferit sub forma unei aplicaţii unice securizate, la care se pot conecta atât emitenţii de facturi, cât şi destinatarii acestora.

Documentele arhivate au valoare de document justificativ din punct de vedere legal, nefiind necesară tipărirea şi păstrarea acestora pe suport hârtie.

Odată implementat, serviciul facilitează economii semnificative de timp şi costuri de procesare, precum şi de spaţiu de stocare.

Aplicaţia de facturare electronică e-Factur@ este setată pentru a procesa un volum de facturi cuprins între 50 şi 500 de mii zilnic, scalabil nelimitat.

Sistemul central este administrat în totalitate de TransFonD, atât tehnic, cât şi funcţional, astfel încât clienţii să îşi poată concentra eforturile spre alte zone de business.

Potrivit comunicatului, colaborarea dintre BCR şi TransFonD marchează o nouă direcţie de dezvoltare în domeniul serviciilor financiare bazate pe infrastructură tehnologică, pe lângă serviciile de plăţi interbancare şi numărul de urgenţă pentru carduri pierdute/furate (serviciul LUC).

TransFonD este operator al SEP, administrator şi operator al sistemului SENT /casa automată de compensare/, administrator tehnic şi operator al sistemului ReGIS (sistemul de decontare pe bază brută în timp real), conform mandatului acordat de către Banca Naţională a României, şi operator tehnic al sistemului SaFIR (sistemul de depozitare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat).

Începând cu luna iulie 2009, TransFonD este furnizor autorizat de Servicii de Arhivare Electronică (e-Arhiv@) în conformitate cu prevederile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, autorizările şi acreditările necesare fiind obţinute în baza ordinelor Ministerului Co­municaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

BCR, membră a Grupului Erste, este o bancă universală ce se adresea­ză atât clienţilor retail, cât şi celor corporate. BCR este cea mai importantă instituţie bancară din Româ­nia, gestionând active de peste 16,4 miliarde de euro.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est. Mai mult de 50.000 de angajaţi deservesc peste 17,5 milioane de clienţi în cadrul a 3.200 de filiale din opt ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb