SERVICIUL DE ALERTĂ METEO DISPONIBIL DIN 2010 Uniqa speră să atragă 160.000 de clienţi noi

Gabriela Căpăţînă
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 noiembrie 2009

Compania de asigurări Uniqa speră să îşi mărească portofoliul de clienţi, până la sfârşitul lunii ianuarie estimând încheierea a 160 000 contracte RCA, potrivit lui Alfred Vlecek, vicepreşedintele companiei.

În sprijinul realizării acestei ţinte, asiguratorul a lansat, ieri, în parteneriat cu Ubimet, un furnizor de servicii meteo din Europa Centrală şi de Est, un serviciu de alertă meteo (Uniqa Meteo Alert), prin SMS şi e-mail oferit gratuit, o dată cu încheierea poliţelor de asigurare, clienţilor companiei.

Michael Fassnauer, CEO la Ubimet, a declarat: "Investim mult în România, peste 1 milion de euro, staţiile meteo în România sunt mai bune decât în alte ţări".

Primii beneficiari ai Uniqa Meteo Alert vor fi clienţii care încheie poliţa RCA, potrivit reprezentanţilor companiei.

Avertizările meteo vor fi transmise pe telefon cu aproximativ două ore înainte de producerea fenomenelor, spune Alfred Vlecek.

Uniqa este singura societate de asigurări care oferă acest serviciu, gratuit pentru cei care îşi reînnoiesc sau încheie o poliţă de asigurări la Uniqa Asigurări începând din 1 decembrie 2009. Aceştia vor intra într-o bază de date pentru furnizarea avertismentelor, urmând ca din luna ianuarie clienţii să primescă primele mesaje Uniqa Meteo Alert, cât timp va fi valabilă poliţa.

Mesajele trimise de companie vor include numai fenomenele meteo extreme, vânt puternic de peste 100km/oră, ploi abundente şi grindine, ploi torenţiale, ninsoare abundentă, lapoviţă şi polei. Uniqa Meteo Alert va fi disponibil şi pentru autorităţile locale, acestea putând lua măsuri de precauţie, planificându-şi mai bine activitatea.

Prognoza meteo este realizată cu date evaluate în mod continuu de la mai mult de 14.000 staţii meteo în Europa, inclusiv în ţara noastră, iar cu ajutorul tehnologiei avansate Wea-ther Radar, meteorologii Ubimet realizează prognoza meteo în exclusivitate în ţara noastră, pentru clienţii Uniqa Asigurări.

Informaţiile sunt personalizate, astfel încât fiecare client va primi mesajul pe telefon, în funcţie de codul poştal, de exemplu, în cazul în care călătoriţi la munte, veţi primi informaţiile meteo în funcţie de domiciliul dumneavoastră, pe baza codului poştal, ne-a explicat Michael Fassnauer, CEO la Ubimet, spunând că pe viitor, s-ar putea dezvolta piaţa telefoanelor cu GPS şi clienţii vor putea accesa informaţiile din orice zonă s-ar afla.

Ubimet are o experienţă de 7 ani în avertizarea condiţiilor meteo nefavorabile, are peste 300.000 clienţi în Austria şi aproximativ 100.000 în Ungaria, Polonia, Cehia în acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb