Doar două contracte futures s-au înregistrat la Sibex într-o săptămână pe derivatele ce au ca activ suport acţiuni europene, lansate la tranzacţionare luni, 24.03. Practic, noile produse au avut un efect zero asupra volumului de pe piaţa sibiană a derivatelor, care continuă să fie susţinută în principal de un singur produs: derivatul pe indicele Dow Jones, contribuţii secundare având perechea euro/dolar sau derivatele pe aur.
La fel au stat lucrurile şi în ultima şedinţă a săptămânii, când DEDJIA_RON iunie a generat peste 84% din volumul total al şedinţei. Mai exact, produsul în discuţie a atras 948 din totalul general de 1128 de contracte. Speculatorii au dus cotaţia futures de la Sibiu a indicelui la 16.242 de puncte, în creştere cu 41 de puncte. Evoluţia a fost una corelată cu piaţa americană, unde indicii au crescut, de asemenea.
"Este prea devreme să tragem concluzii despre potenţialul derivatelor pe acţiuni europene după o singură săptămână. Totuşi, startul n-a fost deloc unul reuşit, ceea ce trage un semnal de alarmă în vederea găsirii unor soluţii de orientare a clienţilor către noile produse. În caz contrar, acestea vor avea soarta derivatelor pe acţiuni americane lansate în toamna lui 2013, care generează volume nesemnificative", a explicat un broker care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
Perechea euro/dolar a atras, vineri, doar 84 de contracte pe scadenţa iunie. Cotaţia monedei comune pentru scadenţa iunie a închis în creştere cu doar 0,09%, la 1,3752 USD. Interesul speculatorilor pentru paritate a fost mai slab ca de obicei, dar s-a observat o uşoară extindere şi spre scadenţa septembrie, pentru care s-au observat 30 de contracte. Cotaţia euro pentru scadenţa din toamnă a închis la 1,3759 USD, în creştere cu 0,20%. Tot pe segmentul valutar s-a mai tranzacţionat cursul euro/yen japonez, rezultatul fiind 14 contracte pe scadenţa iunie. Euro s-a apreciat cu 0,74% faţă de moneda japoneză, fiind estimat la 141,34 yeni.
Pentru restul produselor din segmentul derivate pe mărfuri sau pe acţiuni volumele au fost nesemnificative, iar pe segmentul spot nu s-au înregistrat tranzacţii.
De-a lungul întregii săptămâni trecute, volumul total de la Sibex a fost de 7.748 contracte.