SIBEX Serie de şedinţe cu volume dezamăgitoare

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 28 septembrie 2015

La Sibex, seria de şedinţe cu volume dezamăgitoare a continuat şi vineri, 25 septembrie, când a fost atins, de altfel, recordul negativ al săptămânii trecute, cu doar 16 contracte valorând 260.913 lei. Cu doar trei zile rămase din septembrie, a noua lună din an se profilează drept cea mai slabă din 2015.

În ultima şedinţă de tranzacţionare de la bursa sibiană s-a tranzacţionat doar un singur produs, anume derivatul pe indicele Dow Jones, pe scadenţele decembrie 2015 şi martie 2016. Simbolul DEDJIA 15L, care urmăreşte cotaţia futures a indicelui american Dow Jones pe scadenţa decembrie din anul curent a atras 13 de contracte. Cotaţia sa a închis la 16.324 de puncte, cu 46 de puncte în urcare faţă de "start of day price"(vezi nota) şi cu 226 de puncte faţă de închiderea de joi. Pentru scadenţa martie 2016 volumul de numai 3 contracte. DEDJIA 15C a fost cotat la 16.213 puncte, cu 147 mai puţin faţă de "start of day price". Faţă de închiderea de joi 24.09, cotaţia DEDJIA 16C a bifat însă o creştere de 316 puncte. Creşterile s-au datorat evoluţiei de pe piaţa americană, unde Dow Jones a închis pe plus şedinţa de vineri, pe fondul creşterii nivelului de optimism după declaraţiile de joi ale lui Janet Yellen, preşedinta Băncii Centrale Americane. Aceasta a părut să semnaleze o majorare a dobânzii de referinţă până la sfărşitul anului, afirmând că decizia de săptămâna trecută de menţinere a ratelor aproape de zero nu înseamnă o întârziere interminabilă a unei eventuale creşteri. Totodată, un raport privind PIB-ul SUA pentru trimestrul doi al anului a fost mai bun decât estimările, fapt care a ţinut piaţa de pe Wall - Street în zona "verde" o bună parte a zilei.

Notă

- preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. esti nebun? bursa de derivate cu 260.913 ron rulaj? vinde tanti Floarea patrunjel in Obor de 300 pe zi si nu scrie nimeni in Bursa. ce comicarie

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb