La jumătatea şedinţei de la mijlocul săptămânii, majoritatea preţurilor futures de la Sibex creşteau, oferind o zi cu profituri cumpărătorilor. Lichiditatea pieţelor nu era una spectaculoasă, situându-se în limitele cu care bursa sibiană ne-a obişnuit în acest an. La ora 16.45 se înregistrau aproape 600 de contracte, iar valoarea tranzacţiilor se cifra la 5,5 milioane de lei.
Speculatorii preferau plasamentele pe derivatul pe indicele Dow Jones care era cel mai tranzacţionat produs. Aşa cum anticipau brokerii încă de la jumătatea şedinţei de marţi, DEDJIA_RON şi-a revendicat poziţia dominantă pe piaţa sibiană, chiar dacă, după şapte ore de la deschidere, diferenţele faţă de "urmăritori" nu erau la fel de mari ca în alte zile. La momentul menţionat, numărul contractelor era de 162, iar cotaţia futures de la Sibiu a indicelui american creştea cu 22 de puncte la 16.077 puncte şi părea setată pentru o nouă zi de acumulări. Şi pe piaţa futures din SUA se consemnau variaţii pozitive, iar deschiderea de la NYSE a fost una de asemenea optimistă, acţiunile îndreptându-se către a treia lună de creştere. Optimismul se datora faptului că ştirile din piaţa muncii de peste ocean erau favorabile, mai puţini americani decât se estimase completând cereri de ajutor de şomaj săptămâna trecută.
Pentru a doua zi la rând, se tranzacţiona, la un nivel mai intens ca de obicei, derivatele pe acţiunile SIF-urilor, mai ales datorită simbolului DESIF4. Comparativ cu ziua de marţi, numărul contractelor pe acţiunile SIF Muntenia era totuşi în scădere: 92 pe scadenţa martie 2014. Cotaţia DESIF4 creştea spectaculos cu 5,79% şi era estimată la 0,8300 lei. De pe acelaşi segment al SIF-urilor, se consemnau tranzacţii şi pe DESIF5 pe termenele decembrie 2013 şi martie 2014 respectiv DESIF3 pentru martie 2014. Pentru DESIF5, numărul contractelor era de 54 pentru scadenţa decembrie 2013 şi 44 pentru martie anul viitor. Preţurile estimate creşteau generos cu 2,85 respectiv 2,87%, valorând 1,8700 şi 1,90 lei. DESIF3 atrăgea 31 de contracte iar cotaţia unei acţiuni era evaluată la 0,6875 lei, în avans cu 2,31%.
Dintre derivatele valutare s-a detaşat perechea euro/dolar cu 83 de contracte realizate pe scadenţa decembrie. Cotaţia euro câştiga teren faţă de dolar, apreciindu-se cu 0,23% până la o valoare de 1,36050 USD.
Pentru derivatele pe aur interesul era foarte redus. Mai bine se mişca simbolul DEOIL_LSC, care urmăreşte evoluţia petrolului. Speculaţiile cu acest produs au generat un număr de 61 de contracte pe scadenţa ianuarie 2014. Cotaţia aurului negru reprezenta excepţia de la direcţia pozitivă, pierzând 1,68% şi fiind evaluată la 92,35 USD.
Notă: comentariu realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.15