Prima sesiune de tranzacţionare din septembrie s-a finalizat cu un volum de 11.535 contracte futures şi options încheiate din peste 2100 tranzacţii, înregistrându-se un progres consistent al lichidităţii comparativ cu finalul lunii august. Valoarea echivalentă rulajului s-a ridicat la 20 milioane de lei iar numărul poziţiilor futures a scăzut uşor până la 66.482. Deşi debutul şedinţei a fost unul cu preţuri roşii, ulterior direcţia s-a schimbat iar participanţii în piaţă au acţionat pe fondul creşterii cotaţiilor. De altfel traseul ascendent a adus o notă de optimism şi a dinamizat plasamentele.
În piaţa derivatelor valutare, raportul leu-euro a fost tranzacţionat atât pentru scadenţa scurtă cât şi pentru finalul anului. Moneda unică a urmat un traseu diferit faţă de cel al derivatelor pe acţiuni depreciindu-se cu 1,85 bani pentru septembrie până la valoarea de 3,5315 lei şi cu 0,85 bani pentru decembrie până la nivelul de 3,6 lei. Perechea RON/EURO a atras 77 contracte.
Segmentul derivatelor financiare a fost cel mai tranzacţionat, cu precădere datorită atractivităţii DESIF 5 şi DESIF 2. DESIF 5 au fost cele mai căutate şi s-au impus în clasamentul şedinţei cu un total de 7150 contracte, 68,05 % pentru scadenţa scurtă, 24,32 % pentru decembrie şi 7,28 % pentru martie 2009. Pentru finalul acestei luni DESIF 5 au fost cotate la 1,725 lei/acţiune, în urcare cu 9 bani iar pentru decembrie preţul de cotare s-a fixat la 1,7708 lei/acţiune, în ascensiune cu 6,88 bani. Tot pe creştere au închis şi DESIF 5 martie 2008, aprecierea de 7,15 bani ducându-le la 1,86 lei/acţiune. Pentru cea de-a doua scadenţă din 2009 DESIF 5 au câştigat 1,95 bani şi s-au oprit la1,8902 lei/acţiune.
Cu 4099 contracte, DESIF 2 s-au plasat pe locul secund. Scadenţa apropiată s-a menţinut cea mai atractivă, atrăgând 3954 contracte, aducă o pondere de 96% din rulajul de pe aceste produse. Comparativ cu liderul zilei, se poate observa că investitorii preferă orizontul investiţional scurt, celelalte termene fiind mai puţin lichide. După ce au variat între un minim de 1,5599 şi un maxim de 1,685 lei/acţiune, DESIF 2 septembrie au închis la 1,68 lei, valoare conturată în urma unei aprecieri de 8 bani. Pentru ultima scadenţă din acest an DESIF 2 au câştigat 3,52 bani şi au ajuns la 1,7151 lei/acţiune. DESIF 2 martie 2008 au acumulat 5,41 bani fixându-se la valoarea de 1,819 lei/acţiune iar DESIF 2 iunie 2009, 6 bani, oprindu-se la 1,9 lei/acţiune.
Dintre derivatele care s-au constituit ca obiect al strategiilor aplicate pe piaţa sibiană, s-au mai remarcat cele având ca activ suport acţiunile SIF 3 cu 116 contracte. Pentru scadenţa în derulare DESIF 3 s-au apreciat cu 2 bani şi au închis la 0,86 lei/acţiune, iar pentru decembrie cu 2,5 bani oprindu-se la 0,8999 lei/acţiune.
În sectorul petrolier a fost linişte, DESNP fiind preferate pentru doar 16 contracte pentru scadenţa septembrie. DESNP au fost cotate la 0,427 lei/titlu, în minus cu 0,63 bani.