În şedinţa din 21 februarie, creşterile cotaţiilor derivatelor financiare au dinamizat piaţa la termen, care a înregistrat un volum de transfer bun. Au fost încheiate 18.717 contracte futures şi options din 2.660 tranzacţii cu o valoare echivalentă de peste 56 milioane de lei. Investitorii prezenţi pe bursa sibiană au beneficiat de mişcări ample ale preţurilor, care au urcat agresiv şi au generat o lichiditate pe măsură. Această situaţie a permis speculatorilor intra-day pe poziţii de cumpărare să obţină randamente foarte bune.
Segmentul financiar şi-a asigurat, din nou, supremaţia; în ceea ce priveşte numărul de contracte, DESIF2 s-au remarcat prin 9.890 contracte. Pentru scadenţa curentă, preţul de cotare a crescut cu 4,65 %, variaţie căreia îi corespunde un randament long de 30,85%. Diferenţa dintre minimul şi maximul zilei a fost de 0,125 lei, randamentul intra-day posibil fiind de 32%. Pentru scadenţa iunie, DESIF2 au crescut cu 2,64% şi au ajuns la 2,9356 lei/acţiune. DESIF2 septembrie au crescut cu 2,94% şi au ajuns la 3,15 lei/acţiune. De un traseu ascendent considerabil s-au bucurat şi DESIF5, care au atras, pe acest fond, 8504 contracte. Pentru scadenţa apropiată, DESIF5 au fost cotate la 3,3717 lei/acţiune, în urcare cu 0,1017 lei (3,11%), iar pentru scadenţa din vară, la 3,579 lei/acţiune, după o creştere cu 3,14%. Randamentele pe cumpărare s-au încadrat, astfel, între 20,34% şi 21,82%. Pentru septembrie 2008, DESIF5 s-au apreciat cu 2,75% şi au ajuns la 3,8349 lei/acţiune.
Pe locul trei s-au clasat derivatele pe acţiunile Băncii Transilvania. La final, transferurile pe acestea însumau 112 contracte, iar preţurile de cotare cifrate la 0,7585 lei/titlu pentru martie şi 0,7896 lei/titlu pentru iunie s-au conturat în urma unor creşteri de 2,42%, respectiv 2,03%.
În piaţa valutelor, euro a fost cotat la 3,6771 lei pentru martie şi la 3,71 lei pentru septembrie.
Totuşi, cea mai sigură şi, în acelaşi timp, atractivă piaţă s-a constituit a fi cea a aurului, unde investitorii s-au bucurat de arbitraje spot/futures martie cu randamente de 10-15% pentru cele 27 şedinţe rămase până la scadenţa contractului. Cele 24 de uncii tranzacţionate cu preţuri cuprinse între 924.7 şi 935 dolari au însemnat maxime istorice, apropiindu-ne, la doar câţiva paşi, de pragul psihologic de 1000 dolari.