Sesiunea de tranzacţionare de Mărţişor a adus creşteri pentru derivatele pe indicele Dow Jones. Piaţa acţiunilor s-a înscris pe un trend descendent. Moneda naţională a avut o evoluţie pozitivă faţă de euro, pentru două din cele trei scadenţe pe care s-au realizat tranzacţii.
În acest context, s-a înregistrat o lichiditate mai mare comparativ cu finalul săptămânii trecute, participanţii încheind 6,807 contracte (6,784 futures şi 23 opţiuni) din 1416 tranzacţii a căror valoare s-a cifrat la peste 15,45 milioane lei. Numărul poziţiilor futures a depăşit pragul de 40.000 ajungând la 44.802.
Cu 6130 contracte, DESIF 5 şi-au trecut în statistică încă o şedinţă în care au dominat speculaţiile. Raportat la scadenţele listate, martie s-a aflat în prim plan cu 5738 contracte încheiate la preţuri între un minim de 1,5800 lei respectiv un maxim de 1,6240 lei. Ultimele tranzacţii au indicat o cotaţie de 1,5995 lei.
Pentru iunie 2010, DESIF 5 au pendulat un minim de 1,62 lei şi un maxim de 1,6639 lei/titlu. La închidere DESIF 5 iunie 2010 au fost cotate la 1,63 lei. Raportat la cele mai îndepărtate scadenţe disponibile, anume septembrie şi decembrie 2010 s-au înregistrat cotaţii de 1,68 şi 1,72 lei/titlu.
În ceea ce priveşte contractul ce are ca activ suport indicele Dow Jones, denominat în lei, s-au consemnat tranzacţii pe trei scadenţe iar numărul contractelor a fost de 472, simbolul ocupând locul doi în ierarhia zilei.
Pentru martie DEDIJA_RON au crescut cu 1,22% până la 10.375 puncte. Pentru scadenţa iunie, valoarea indicelui a fost estimată la 10.270 puncte, în urcare cu 0,63% iar pentru septembrie la 10.300 puncte, în plus cu 0,46%.
Un element important al şedinţei a fost interesul bun manifestat pentru piaţa derivatelor valutare, astfel că locul trei în topul de lichiditate a revenit acestora, mai precis perechii EURO/RON cu 177 de contracte. Principala ţintă a investitorilor a fost scadenţa decembrie 2010 pentru care moneda unică a fost tranzacţionată la valori între 4,1733 şi 4,1803 lei.
Închiderea a găsit euro la un nivel de 4,1733 lei, evaluat pentru finalul anului, în scădere cu 0,24% faţă de cotaţia anterioară. Dacă pentru cel mai îndepărtat orizont investiţional s-a înregistrat o evoluţie "roşie" a euro, şi pe termenul cel mai scurt, anume scadenţa martie, moneda unică a avut tot o evoluţie descendentă, pierzând 0,01%, până la 4,1150 lei. Scăderile nu au fost însă foarte puternice pentru niciuna din cele două scadenţe. Pentru septembrie însă, euro a fost estimat la 4,1525 lei.