SIBIU Euro - cotat la 4,28 lei pentru decembrie

CRISTINA PĂDURE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 august 2011

La Sibex, în sesiunea de vineri au fost tranzacţionate 4545 contracte cu o valoare aferentă de 24,48 milioane lei. Bursele europene au deschis vineri în scădere, investitorii aşteptând discursul preşedintelui Federal Reserve, Ben Bernanke, pentru a afla dacă banca centrală americană pregăteşte noi măsuri de stimulare a economiei. Ben Bernanke a susţinut la 10.00 ora New York-ului (17.00, ora Româ-niei) discursul de la conferinţa anuală a Federal Reserve de la Jackson Hole, Wyoming. Oficialul a profitat anul trecut de acelaşi eveniment pentru a anunţa în premieră programul de lichiditate al Fed supranumit QE2. De-a lungul săptămânii 22-26 august au fost încheiate peste 35.000 de contracte cu o valoare de circa 226 milioane lei.

Simbolul DEDJIA_RON s-a menţinut în top cu 1756 de contracte încheiate până la ora 17.00, în timp ce volumul săptămânal a fost de aproape 16.000 contracte. Economia SUA a crescut mai încet decât estimările iniţiale în trimestrul doi, guvernul american anunţând o rată anuală de 1%, în scădere de la o estimare iniţială de 1,3%. Deşi rata medie de creştere din ultimii doi ani a fost de 2,5%, aceasta este mult mai mică decât se întâmplă de obicei după o recesiune. Împreună cu o rată a şomajului neobişnuit de ridicată, de 9,1%, îi face pe analişti să se întrebe dacă nu cumva economia va reintra în recesiune. Indicele american a deschis pe uşoară scădere. Astfel, la ora 17.00, indicele DJIA avea la Sibiu o variaţie negativă de 205 puncte pe scadenţa septembrie, cotaţia ajungând la 10.988 puncte. Pentru decembrie 2012, cotaţia indicelui afişa o depreciere de 120 puncte.

Dintre derivatele pe acţiuni, s-a remarcat contractul pe titlurile SIF5, în condiţiile unor corecţii, corelate cu evoluţia acţiunii SIF Oltenia pe piaţa suport, unde s-a înregistrat o depreciere de 1%. Numărul contractelor DESIF5 încheiate până la ora 17.00 la Sibex era de 740. Pe termen scurt (septembrie) preţul scădea cu 0,50% iar pentru martie 2012 cu 3,59%. Volumul săptămânal pe acest produs a fost de peste 6.000 contracte.

Pe piaţa derivatelor pe aur, a fost ultima zi de tranzacţionare pentru contractele SIBGOLD şi SIBGOLD_RON scadenţa august, fiind închise automat de Casa Româ-nă de Compensaţie 100 contracte, respectiv 23 contracte. Preţul de lichidare la scadenţă a poziţiilor rămase deschise pentru SIBGOLD a fost cotaţia A.M. de referinţă a aurului comunicată de London Gold Market Fixing Ltd, adică 1787 dolari/uncie, în timp ce pentru SIBGOLD_RON a fost cotaţia P.M. a aurului comunicată de London Gold Market Fixing Ltd. La ora 17, cotaţia pentru Sibgold scadenţa octombrie era de 1770 dolari/uncie. Volumul săptămânal de contracte a fost de aproximativ 9600 contracte.

Pe segmentul derivatelor valutare, până la ora 17.00 speculatorii au încheiat 199 de contracte EUR/USD_RON, moneda comună urcând cu 0,40% pe scadenţa septembrie. Raportat la moneda naţională, un euro a fost cotat la 4,2799 lei pentru scadenţa septembrie şi la 4,28 lei pentru scadenţa decembrie. Cursul oficial anunţat de BNR a fost de 4,2449 lei.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţa de la ora 17.00, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi respectiv valorii cotaţiilor, datorită programului de tranzacţionare prelungit până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro., secţiunea rapoarte de tranzacţionare, după ora 19.20.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb