Sesiunea de marţi, de la Bursa din Sibiu a fost una cu evoluţii mixte, însă finalul şedinţei a adus creşteri pe toate pieţele. Pe fondul undei volatilităţi moderate, volumul transferurilor a fost de 9.251 contracte (9.211 futures şi 40 opţiuni), realizate din 2223 tranzacţii cu o valoare totală de 20,58 milioane lei. Au fost încheiate contracte pe 20 de pieţe.
DESIF5 au atras 7494 contracte reprezentând schimburi echivalente cu 7,5 milioane de acţiuni. Scadenţa scurtă (iunie) a fost cea mai solicitată, preţul de cotare evoluând pe un culoar de 6,84 bani. La închidere, DESIF5 iunie valorau 1,2399 lei/acţiune, în urcare cu 5,84%. Pentru scadenţa septembrie, preţul de cotare a fost "stabilit" la 1,2550 lei/acţiune, cu 6,72% mai mult decât în sesiunea precedentă.
Pe sectorul valutar, investitorii au tranzacţionat 911 contrate pe simbolul EUR/RON, scadenţa preferată fiind decembrie. Pentru această dată s-a transferat echivalentul a 749.000 euro, cotaţia fiind stabilită la 4,3134 lei pentru un euro. Pentru septembrie, un euro a fost evaluat la 4,3040 lei, în creştere cu 0,42%. Pentru iunie, moneda unică europeană a ajuns la valoarea de 4,2279 lei cu 0,19% mai mult decât in şedinţa anterioară.
Pentru derivatele pe indicele Dow Jones, până la ora 17:15, evoluţia a fost una descrescătoare, pentru toate scadenţele tranzacţionate. Numărul contractelor DEDJIA_RON era de 743, iar cotaţia pentru iunie a înregistrat un traseu între un minim de 10,165 şi un maxim de 10,270 puncte.
DESIF2 au fost tranzacţionate pentru scadenţele disponibile, evoluţia lor fiind una pozitivă. Pentru scadenţa iunie s-au înregistrat aprecieri de 4,5 %, care au dus cotaţiile la 0,9666 lei/acţiune.
Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17,15, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor DEDJIA, datorită programului de tranzacţionare prelungit pentru contractul futures pe indicele american Dow Jones, care se tranzacţionează până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul.