SIBIU Investitorii, cu ochii pe evoluţia Dow Jones şi a petrolului

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 iulie 2011

Penultima zi a săptămânii a păstrat tipicul celorlalte şedinţe, participanţii tranzacţionând cu destul de multă prudenţă până la deschiderea bursei americane, care a devenit cel mai important factor de influenţă. Ulterior, după ora 16.30, volumul a crescut ajungând la 3500 de contracte cu o valoare de aproape 29 milioane lei, conform datelor de la ora 17.30.

Pentru a doua zi la rând s-a evidenţiat contractul futures pe preţul petrolului de tip Light Sweet Crude. Participanţii au mizat pe creşterea preţului unui baril cu 2,10 dolari, evoluţie corelată cu cea internaţională. Petrolul a urcat până la maximul ultimelor trei săptămâni la New York, pe fondul semnelor că revenirea economică conduce la reducerea depozitelor de petrol ale celui mai mare utilizator din lume (n.r. - SUA). Numărul contractelor DEOIL_LSC încheiate până la ora 17.30 era de 129, însemnând echivalentul a circa 12.900 barili de petrol. Pentru contractul DEOIL_LSC de la Sibex este disponibil un Market-Maker.

Simbolul DEDJIA_RON s-a menţinut cel mai lichid, cu 1700 de contracte încheiate până la ora 17.30, reprezentând peste 48% din volumul total. Pe toate scadenţele tranzacţionate cotaţiile futures de la Sibex ale celui mai urmărit indice de pe mapamond au avut o evoluţie pozitivă, încurajată de creşterile de pe piaţa futures americană dar şi de evoluţia pozitivă a indicilor burselor europene. Pe scadenţa scurtă (septembrie), cotaţia a cres-cut puternic după publicarea datelor din economia americană. Unul dintre principalele motive ale aprecierii bruşte a fost raportul privind evoluţia pieţei americane a muncii, datele publicate fiind favorabile. Numărul de persoane care au solicitat ajutor de şomaj săptămâna trecută a scăzut la cel mai mic nivel din ultimele şapte săptămâni. Departamentul Muncii a declarat joi că cererile au scăzut cu 14.000 la un total ajustat sezonier de 418.000, nivel mai bun decât previziunile analiştilor. Totuşi, acest total este considerat încă unul ridicat, cererile situându-se peste 400.000 de 13 săptămâni. De asemenea, o altă ştire cu potenţial pozitiv a fost cea privind creşterea angajărilor din sectorul privat, cu excepţia segmentului sectorului agricol, unde au fost adăugate 157.000 de locuri de muncă în ultima lună, mai mult decât dublul a ceea ce au prognozat economiştii. În SUA, preţul Dow Jones se afla pe plus după prima oră de tranzacţionare pe Wall-Street. La Sibex, cotaţia DEDJIA_RON avea, la ora 17.30, o variaţie pozitivă de 98 puncte pe scadenţa septembrie. Pe scadenţele decembrie 2011 şi martie 2012 cotaţia indicelui afişa creşteri de 105 şi 119 puncte.

Segmentul financiar s-a menţinut în topul lichidităţii prin simbolul DESIF5, lider pe segmentul derivatelor pe acţiuni. La ora 17.30 se observau 1171 de contracte DESIF5. termenul scurt (septembrie), fiind preferat de investitori. Pentru acesta, cotaţiile au evoluat pe creştere acumulând, la ora menţionată 1,69%. S-au mai înregistrat tranzacţii şi pentru scadenţa de la finalul anului curent (decembrie) tendinţa fiind tot una pozitivă, cu un avans de aproape 2%, dar pe un volum mic.

În zona derivatelor pe acţiuni a mai fost tranzacţionat contractul pe acţiunile "Fondul Proprietatea". Volumul de transfer a fost unul destul de redus iar preţul s-a aflat pe plus pe scadenţa septembrie corelându-se cu piaţa suport. Cotaţia de la ora 17,30 indica un câştig de 0,99%. Şi pe scadenţa decembrie se înregistra o apreciere de uşoară, de 0,02%.

Pe segmentul derivatelor valutare s-a evidenţiat perechea euro/dolar, cu 260 contracte realizate până la ora 17,30. Speculatorii au mizat în cea mai mare parte a timpului pe un dolar mai puternic. Pe pieţele externe, euro s-a depreciat din nou faţă de dolar, alunecând la minimul ultimei săptămâni, în condiţiile în care îngrijorările privind datoria Greciei şi posibilitatea ca această ţară să fie prima din Uniune care se confruntă cu o situaţie de incapacitate de plată, influenţează o posibilă creştere a dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană. Totuşi, după ora 17.00, euro şi-a revenit la Sibex, astfel că la ora 17.30 cotaţia sa creştea cu 0,15% pe scadenţa septembrie. Investitorii de pe piaţă au speculat prompt aces-te mişcări întrucât, la Sibex, contractul pe paritatea euro/dolar are avantaje multiple cum ar fi costurile foarte mici de tranzacţionare, spread-ul de doar doi pipşi şi lichiditatea asigurată de un Market-Maker.

Pe piaţa spot au fost tranzacţionate 5000 de acţiuni Sibex, cotaţia depreciindu-se cu 3 bani, până la 1,47 lei/titlu.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţa de la ora 17.30, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise si valorii respectiv ale cotaţiilor, datorită programului de tranzacţionare prelungit până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro, secţiunea rapoarte de tranzacţionare, după ora 19.20.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Pentru contractul DEOIL_LSC de la Sibex este disponibil un Market-

    Maker".  

    sorry, dar "este disponibili" doi :D 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb