La Bursa din Sibiu, în cea de-a doua şedinţă a săptămânii, cotaţiile futures ale derivatelor pe acţiuni şi ale indicelui american Dow Jones denominat în lei au avut o evoluţiile descendentă, pe fondul apariţie corecţiilor investitorii acţionând cu mai multă prudenţă. Prin urmare, lichiditatea a fost mai scăzută, plasamentele concretizându-se în încheierea a 3371 contracte (3314 futures şi 57 options) cu o valoare de 10,73 milioane lei. Numărul poziţiilor futures s-a diminuat şi el, scăzând uşor sub 42.000.
Dacă pe segmentul derivatelor pe acţiuni s-au consemnat corecţii, în zona derivatelor valutare strategiile au fost aplicate pe fondul evoluţiei ascendente a preţurilor futures ale euro, care au evoluat corelat cu direcţia cursului oficial. Aşadar, perechea EURO/RON a ocupat din nou un loc central în strategiile zilei, investitorii orientându-se atât către contractele futures pe cursul de schimb, cât şi către opţiunile EURO/RON. Astfel, numărul de contacte futures a ajuns la 316, cele mai multe vizând scadenţa iunie, pentru care moneda unică a fost tranzacţionată la valori între 4,1327 şi 4,1439 lei, cotaţia de la închidere valorând 4,14 lei în creştere cu un ban. Şi pe termen mediu şi lung, evoluţia monedei unice a suscitat interesul investitorilor. Pentru septembrie, euro a închis în staţionare la 4,15 lei, în timp ce pentru decembrie s-a observat o uşoară creştere de 0,4 bani, euro ajungând la 4,1640 lei. În ceea ce priveşte opţiunile EURO/LEU, participanţii au preferat contractele de tip put pe septembrie, la un preţ de exercitare de 4,1 lei/euro, cu primă de 50 lei/contract, respectiv contractele call pe decembrie la un preţ de exercitare de 4,2 lei/euro, şi o primă tot de 50 lei/contract.
În ceea ce priveşte contractul ce are ca activ suport indicele Dow Jones, denominat în lei, investitorii sibieni au anticipat corecţia de pe Wall-Street din deschiderea şedinţei de marţi, tranzacţionând DEDJIA_RON la preţuri inferioare cotaţiilor din ziua precedentă. La ora 17.15, derivatul în discuţie se situa la un volum de circa 400 contracte. Pentru iunie indicele era evaluat la 10.920 puncte, în minus cu 37 puncte, iar pentru septembrie la 10.871 puncte, în coborâre cu 50 puncte.
În zona derivatelor pe acţiuni nu a avut loc nicio schimbare, DESIF 5 fiind simbolul cel mai tranzacţionat cu 2561 contracte. Pentru scadenţa iunie, DESIF5 au pendulat între un minim de 1,9405 şi un maxim de 1,96 lei. Tranzacţiile de la închidere au stabilit o cotaţie de 1,9547 lei/acţiune, în scădere cu 1,23 bani. Pentru septembrie DESIF 5 au fost cotate la 2,025 lei, în minus cu 1,3 bani, iar pentru decembrie DESIF 5 s-au depreciat cu 1,5 bani, valorând 2,135 lei.
S-au mai remarcat şi DESIF2 cu tranzacţii care au indicat tot o tendinţă negativă a preţurilor de cotare, interesul în cazul lor extinzându-se, de la scadenţa iunie până la scadenţa martie 2010, iar scăderile încadrându-se între 1,1 şi 2,24 bani.