Derivatele pe acţiunile SIF5 au testat, vineri, atât teritoriul pozitiv cât şi cel negativ. În prima parte a zilei, cotaţia DESIF5 martie a crescut pentru ca apoi, după ora 12.00, corecţiile să predomine dar fără să se impună, întrucât preţul a revenit pe plus după ora 16.00. Lipsa conturării unei tendinţe clare a dus la scăderea volumului de contracte DESIF5 faţă de celelalte şedinţe ale săptămânii. Astfel, la ora 17.30 se observau 1900 contracte DESIF5. Pe scadenţa martie, cotaţia câştiga 0,71%, iar pentru iunie acest an se observa o apreciere de 0,42%. De asemenea, în perioada 10-14 ianuarie participanţii au des-chis peste 5200 de noi poziţii futures DESIF5, ceea ce semnifică o creştere cu 41% a totalului, faţă de închiderea de vineri, 7.01.
Pentru Dow Jones, scăderile au predominat, în condiţiile în care indicii burselor europene precum şi cotaţia futures DJIA din America au scăzut, în SUA fiind publicate noi date din economie. Conform agenţiei AP, preţurile de consum au cres-cut în luna decembrie cu 0.5 procente, cea mai mare creştere din ultimele 18 luni. Aproape 80 % din această creştere este datorată aprecierii cu 8.5 % a indicelui benzinei. Pe piaţa Sibex, la ora 17.30, investitorii tranzacţionau contractul DEJIA_RON pe toate scadenţele disponibile, evoluţia indicelui fiind una preponderent negativă. Pe scadenţa martie 2011, cotaţia indicelui se deprecia cu 16 puncte, în timp ce pe scadenţa iunie 2011, indicele creştea cu 8 puncte. Pe scadenţa septembrie 2011, investitorii tranzacţionau indicele DJIA la un preţ cu 16 puncte mai mic decât cel de la închiderea şedinţei precedente, în timp ce pe scadenta îndepărtată decembrie 2011 preţul înregistra o scădere puternica de 314 puncte, pe un volum redus.
Leul s-a depreciat pe piaţa interbancară în contextul scumpirii monedei euro în întreaga regiune. Aceeaşi tendinţă a fost observată şi pe piaţa derivatelor valutare din Sibiu, acolo unde participanţii la piaţă au tranzacţionat pe două scadenţe: martie şi iunie 2011, stabilind cotaţii în creştere pentru ambele orizonturi de timp. Pentru finalul lunii martie, euro se aprecia cu 0,65 bani, în timp ce pentru iunie anul curent, scumpirea euro era de 0,76 bani.
Pe piaţa aurului cotaţia futures de la Sibex a metalului preţios s-a depreciat, în condiţiile în care preţul unciei scădea şi la New York pe fondul încrederii investitorilor în faptul că liderii UE vor ajunge să stabilizeze economia uniunii. La ora 17.30 cotaţia metalului galben scădea la Sibex cu 16,3 dolari pe scadenţa februarie 2011, respectiv cu 14,8 dolari pe scadenţa aprilie 2011.