Sesiunea de vineri a fost influenţată de evoluţia de pe pieţele externe care s-au depreciat puternic. În Europa, indicii reprezentativi au înregis-trat pierderi semnificative, pe fondul unei lipse a ştirilor pozitive iar piaţa futures din SUA şi-a extins direcţia descendentă, după ce datele economice publicate peste ocean au indicat că piaţa muncii a stagnat în august, readucând temerile cu privire la slăbirea economiei. În aceste condiţii, scăderile s-au impus pe piaţa Sibex cuprinzând derivatele pe indici şi acţiuni şi amplificând cererea de aur, ca plasament de protecţie, preţul metalul galben crescând din nou. La ora 17.30 numărul contractelor încheiate la Sibex era de aproape 4600 cu o valoare de 31 milioane de lei.
Direcţia descendentă a Dow Jones a fost anticipată încă de la deschiderea pieţei, după ce indicele american a încheiat şedinţa de joi cu o pierdere de 119,96 puncte la bursa new-yorkeză. Preţurile s-au corelat cu futures-ul american dar speculaţiile s-au intensificat cu adevărat după deschiderea NYSE, participanţii reacţionând prompt la scăderea înregistrată pe Wall-Street ca efect al blocajului din piaţa muncii. Minimele şedinţei au fost atinse rapid iar deprecierile au fost o adevărată bucurie pentru speculatorii cu poziţii pe vânzare, aceştia obţinând randamente spectaculoase într-o singură şedinţă. Conforma datelor de la ora închiderii, cotaţia DEDJIA_RON septembrie scădea cu 337 puncte, oferind un randament de 62%, iar cea pe decembrie cu 328 puncte, câştigul shorterilor fiind de 60%. Derivatul pe Dow Jones era în continuare cel mai lichid instrument cu peste 1500 de contracte.
Şi piaţa aurului a oferit oportunităţi excelente, dar cumpărătorilor. Metalul preţios îşi continuă procesul spectaculos de apreciere, cererea fiind întreţinută de problemele economiei globale, de la începutul lui 2011 până în prezent, preţul aurului crescând cu peste 30%. Mai mult, deprecierile burselor în întreaga lume menţin aurul în atenţia investitorilor, fiind considerat o investiţie sigură pe timp de criză. La Sibex, cotaţia metalului galben înregistra vineri o creştere de 50,4 dolari pe scadenţa octombrie a contractului SIBGOLD de o uncie, respectiv de 45,2 dolari pe scadenţa decembrie a aceluiaşi simbol. Numărul contractelor pe acest produs era de aproape 1000, date valabile la ora 17.30. Pe piaţa de la New York, uncia de aur şi-a extins câştigurile ca efect al ştirilor negative din piaţa muncii, îndreptându-se spre cel mai mare avans din ultimele trei săptămâni.
Pe segmentul derivatelor pe acţiuni, s-a remarcat contractul pe titlurile SIF5. Numărul contractelor DESIF5 încheiate până la ora 17.30 la Sibex era de 1234. Pe termen scurt (septembrie) preţul pierdea 3,3% iar pentru decembrie cu 4,47%. Ca şi în cazul Dow Jones, vânzătorii şi-au rotunjit conturile cu câştiguri importante. Şi pe piaţa suport acţiunea SIF Oltenia a înregistrat o pierdere semnificativă de 3,85 %.
Pe segmentul derivatelor valutare, până la ora 17.30 speculatorii au încheiat 728 de contracte EUR/USD_RON, moneda comună continuându-şi declinul. Astfel, pentru septembrie euro scădea cu 0,41% iar pentru decembrie cu 0,39%. Preşedintele FED, Ben S. Bernanke, a declarat săptămâna trecută că Banca Centrală are încă la dispoziţie mijloacele să impulsioneze o revenire economică, deşi aceasta a fost mai slabă decât previziunile.
Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17.30 după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor, datorită programului de tranzacţionare prelungit până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro, secţiunea rapoarte de tranzacţionare, după ora 19.20.