SIBIU Record de tranzacţii de aur la Sibex

Cristina Pădure
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 august 2010

Sesiunea de miercuri a adus la bursa sibiană cotaţii cu evoluţie mixtă. La ora 17:15 au fost contabilizate 4.084 contracte (4.082 futures şi 2 options) din 762 tranzacţii, valoarea consemnată fiind de 16,57 milioane lei.

Investitorii au vizat toate sectoarele importante oferite de bursa sibiană şi anume: segmentul derivate pe acţiuni - aici DESIF5 fiind lider, segmentul indici cu indicele american Dow Jones Industrial Average, segmentul valutar cu Eur/Ron şi segmentul aur cu produsul SIBGOLD_RON.

Cotaţiile pentru DESIF5 au fost de 1,4045 lei, în scădere cu 2,04% pentru scadenţa septembrie, de 1,4102 lei pentru decembrie (în scădere cu 1,93%) şi de 1,4792 lei pentru iunie 2011.

Locul secund în topul lichidităţii este ocupat de derivatul indicelui american Dow Jones Industrial Average. Până la ora 17:15 au fost efectuate 1.021 contracte, cotaţiile fiind de 10.358 puncte (în scădere cu 0,6%) pentru scadenţa în derulare şi de 10.260 puncte pentru scadenţa decembrie.

Perechea valutară Eur/Ron-DEC10 a înregistrat aprecieri de 0,11%, preţul întâlnit la sfârşitul şedinţei fiind de 4,35 lei pentru un euro. Pentru scadenţa apropiată, euro a fost cotat la preţul de 4,2760 lei, cu 0,14% mai sus decât în sesiunea precedentă. Cotaţia BNR a fost stabilită la 4,2385 lei pentru un euro.

Jucătorii de pe piaţa sibiană au efectuat tranzacţii "de aur", fiind înregistrat un record de lichiditate pe piaţa aurului de la Sibiu. Astfel, până la ora 17:15 au fost transferate echivalentul a 107 uncii de aur, la preţul de cotare de 1218,5 $/uncie. Cotaţia exprimată în lei per gram a fost stabilită de investitori la 128,64 lei/gram pentru scadenţa din 27 august, cotaţia spot anunţată de BNR fiind de 129,3136 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb