Ultima şedinţă din săptămâna 7-11 martie a indicat o creştere a valorii şi volumului de contracte, în condiţiile unei evoluţii pe scădere a cotaţiilor futures. Deprecierile au venit ca urmare a influenţei de pe plan extern, pieţele bursiere având, în bloc, o direcţie descendentă, pe fondul cumulării mai multor factori. Scăderile au apărut după ce joi, la NYSE, indicele Dow Jones a scăzut puternic cu 228 puncte, pe fondul situaţiei tensionate din Orientul Mijlociu unde un nou focar de îngrijorare s-a format prin prisma protestelor din Arabia Saudită, cu efecte imediate asupra creşterii preţului petrolului. Ulterior, cutremurul major de 8,9 grade pe scara Richter care a lovit Japonia vineri şi valurile tsunami care au urmat au avut la rândul lor un efect negativ asupra burselor, pieţele din Asia depreciindu-se. Tot pe scădere au evoluat şi bursele europene.
În contextul dat, dominat de pesimism cu privire la evoluţia cotaţiilor, participanţii de pe piaţa Sibex au încheiat, până la ora 17.15, un număr de aproape 6.000 de contracte, cu o valoare de 35 milioane de lei, volumul fiind unul foarte bun şi existând şanse să fie atins cel mai ridicat nivel raportat la întreaga săptămână. Per total, în cele cinci şedinţe ale săptămânii au fost încheiate peste 28.000 contracte cu o valoare de 150 milioane lei.
Pe segmentul financiar, preţurile DESIF5 s-au aflat pe în minus încă de la debutul sesiunii. Scăderile au determinat închideri de poziţii, mai ales pe scadenţa martie, în raport cu care cotaţia DESIF5 se deprecia cu 1,44%. Pentru scadenţa iunie, preţul DESIF5 cobora cu 1,80% iar pentru noiembrie cu 1,49%. Doar pentru decembrie preţul DESIF5 creştea cu 0,89%, însă pe un volum mic.
Efectul evoluţiei Dow Jones de la NYSE de joi şi al cutremurului din Japonia s-au reflectat şi în evoluţia derivatelor pe indicele american la Sibex, cotaţiile acestuia depreciindu-se puternic în condiţiile în care şi indicii burselor din Europa au înregistrat scăderi, ca de altfel şi cotaţia futures a indicelui DJIA din SUA. În ceea ce priveşte datele economice publicate în America, acestea au fost unele bune, vânzările retail crescând în luna februarie, creşterea de 1% fiind cea mai mare din ultimele patru luni. Nivelul prognozat de specialişti a fost o creştere de 0,8 procente. Pe piaţa SIBEX la ora 17.15 indicele DJIA scădea puternic pe toate scadenţele disponibile. Astfel, pe scadenţa martie 2011 se înregistra o scădere de 107 puncte, în timp ce pe scadenţa iunie cotaţia indicelui afişa un minus de 50 puncte. Pe scadenţa septembrie 2011, investitorii tranzacţionau indicele la un preţ cu 30 puncte mai scăzut decât cel de la închiderea şedinţei precedente, iar pe scadenţa decembrie 2011 cotaţia pierdea 100 puncte. Lichiditatea DEDJIA_RON a fost una foarte bună, numărul contractelor ajungând la 2500. De altfel, intensitatea resimţită pe acest produs a determinat şi valoarea ridicată a tranzacţiilor de vineri.
Derivatele pe acţiunile Fondul Proprietatea au atras atenţia printr-un volum bun pentru ambele scadenţe dis-ponibile, totalul contractelor situân-du-se, la ora 17.15, la 263. Pe scadenţa martie investitorii au estimat o scădere de 0,42% a cotaţiei, în timp ce pentru iunie preţul creştea cu 0,49%.
Pe segmentul derivatelor valutare, leul s-a întărit uşor faţă de euro, pe scadenţa scurtă, preţul monedei unice depreciindu-se la ora 17.15 cu 0,18%. Pentru iunie, euro staţiona la nivelul de la închiderea anterioară în timp ce, pentru septembrie, se observa o scădere de 0,02%. BNR a anunţat astăzi un preţ al euro de 4,2048 lei, în creştere uşoară faţă de nivelul precedent.
În piaţa aurului uncia se aprecia uşor cu 0,6 dolari pentru scadenţa aprilie, conform datelor din piaţă de la ora 17.15, pe fondul aşteptării unei evoluţii pozitive la New York, pe măsura ce creşte cererea de metal preţios.