SIBIU Vânzările pe futures, cartea câştigătoare a săptămânii pe piaţa autohtonă de capital

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 august 2011

În ultima şedinţă a săptămânii de pe piaţa derivatelor administrată de Sibex, scăderile cotaţiilor au continuat, ca efect al evoluţiei de pe bursa americană de joi, 4 august. De altfel, toate pieţele financiare ale lumii au fost puternic afectate de scăderea cu peste 500 de puncte a indicelui Dow Jones în şedinţa din 4 august de la NYSE, cea mai mare depreciere de la declanşarea crizei financiare în 2008. Atât pieţele din Asia cât şi cele din Europa au înregistrat declinuri, preţul petrolului depreciindu-se la rândul său. În aşteptarea unor date cheie privind economia SUA, care pot influenţa evoluţia viitoare, inves-titorii de la Sibex au mizat pe scăderi cu o amplitudine în continuare ridicată, astfel că vânzările pe futures au fost cartea câştigătoare a săptămânii. În acest context, numărul contractelor încheiate vineri a crescut puternic, fiind înregistrată cea mai bună şedinţă a primei săptămâni din august, cu 8317 contracte cu o valoare de peste 49 milioane lei. Contractele futures pe Dow Jones şi pe acţiunile SIF Oltenia au fost preferatele "jucătorilor". De-a lungul săptămânii 1-5 august au fost încheiate peste 28.642 de contracte cu o valoare de 222,8 milioane lei.

Pentru derivatul pe cel mai cunos-cut indice din lume, activitatea speculatorilor s-a materializat în 3243 contracte încheiate. Cotaţiile s-au aflat încă de la deschidere pe minus, situaţie care s-a menţinut în restul zilei. La Sibex, după o scurtă perioadă de reducere a deprecierilor înregistrată după ora 15.30, cotaţiile au revenit la variaţii puternice pe minus. DEDJIA_RON a pierdut 423 puncte pe scadenţa septembrie, apropiindu-se de variaţia maximă admisă şi câte 252 şi 290 puncte pentru decembrie 2011 şi martie 2012. Aceste deprecieri au adus câştiguri de până la 78% într-o singură zi, jucătorilor care au mizat pe scăderi.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni, s-a remarcat contractul pe titlurile SIF5, în condiţiile unor deprecieri severe, corelate cu evoluţia acţiunii SIF Oltenia pe piaţa suport, unde s-a înregistrat o scădere de 4,62%. Numărul contractelor DESIF5 încheiate pe DESIF5 a fost de 3779. Pe termen scurt (septembrie) preţul a scăzut cu 7,27% iar pentru decembrie cu 7,78%. Efectele evoluţiei pieţei din SUA s-au resimţit şi pe acest produs. Scăderi de 7,36 si 7,65% s-au înregistrat şi pe martie şi iunie 2012. Conform aces-tor depercieri, speculatorii cu poziţii de vânzare au obţinut randamente de 49% pe scadenţa septembrie şi de 54,6% pe scadenţa decembrie într-o singură zi.

Şedinţa a confirmat şi interesul pentru derivatele pe petrol, cu simbolul DEOIL_LSC. La ora închiderii, numărul contractelor pe acest produs era de 333 cotaţia depreciindu-se cu 4,5%. Acest produs beneficiază, la Sibex, de activitatea a doi Market-Makeri.

Ultima şedinţă a săptămânii a adus un reviriment şi pe piaţa spot unde au fost tranzacţionate atât titlurile Sibex cât şi Prodplast Imobiliare. Participanţii au rulat 185.023 de acţiuni PPLI, cotaţia unei acţiuni crescând spectaculos cu 8,74%, până la 5,60 lei/acţiune. Schimburile cu SBX au totalizat 39.375 de acţiuni, cotaţia depreciindu-se cu 3,6%, până la 1,34 lei/titlu. Valoarea tranzacţiilor de pe piaţa spot a urcat la 1,08 milioane lei.

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 17,15, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi, respectiv, valorii cotaţiilor DEDJIA, datorită programului de tranzacţionare prelungit pentru contractul futures pe indicele american Dow Jones, care se tranzacţionează până la ora 19.00. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro., secţiunea rapoarte de tranzacţionare, după ora 19.20

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb