Europarlamentul PNL Siegfried Mureşan care este preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE-Moldova, consideră că moţiunea de cenzură adoptată de Parlamentul Republicii Moldova împotriva Guvernului Maia Sandu este "o frână pusă parcursului european al Moldovei".
"Moţiunea de cenzură adoptată de Parlamentul Republicii Moldova împotriva Guvernului Maia Sandu este o frână pusă parcursului european al Moldovei. Guvernul Sandu a demonstrat că poate fi un partener de dialog credibil pentru liderii europeni. Toţi partenerii europeni au salutat progresele realizate în aceste luni de mandat de prim-ministrul Maia Sandu şi miniştrii săi. Demiterea actualului guvern nu va aduce niciun lucru bun cetăţenilor Republicii Moldova", a scris, marţi, Siegfried Mureşan, pe Facebook.
Potrivit acestuia, oamenii au nevoie reforme care îmbunătăţesc funcţionarea statului şi aduc bunăstare cetăţenilor Republicii Moldova: combaterea corupţiei, întărirea statului de drept, întărirea sistemului bancar, atragerea de investitori şi modernizarea infrastructurii. Sunt reforme începute de Guvernul Maia Sandu şi care trebuie continuate.
Guvernul Republicii Moldova condus de Maia Sandu a picat marţi, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSRM a fost adoptată, cu susţinerea parlamentarilor PDM.