Mai mulţi acţionari ai SIF Banat - Crişana (SIF1) cer în instanţă anularea hotărârilor luate în adunarea generală din 25 aprilie sau anularea suspendării drepturilor de vot, societatea de investiţii fiind citată în 16 dosare la Tribunalul Arad, a anunţat, ieri, SIF1.
Pintre acţionarii care contestă AGA din aprilie se numără Andrei Diaconescu, managing partner la banca de investiţii Capital Partners, care a candidat şi la un loc în consiliul de administraţie al SIF1, firma Drogati Enterprises Limited, Banca Transilvania, BT Asset Management, precum şi mai multe firme prezumate că acţionează în mod concertat cu investitorul Cătălin Chelu.
Totodată, Andrei-Liviu Diaconescu şi firma Drogati Enterprises Limited, înregistrată în Cipru, au depus recent la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad cereri pentru a nu fi înregistrate hotărârile din AGA SIF Banat-Crişana.
Judecătorul delegat a hotărât, în 18 mai, suspendarea publicării în Monitorul Oficial al României a hotărâriilor AGA, măsură pe care SIF Banat-Crişana anunţă că o va ataca cu recurs.
De asemenea, Tribunalul Arad a emis o hotărâre pentru conservarea datelor votului electronic din AGA, decizie care va fi aplicată imediat.