Preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală, ne-a declarat, ieri, că a trimis o scrisoare Ministerului Economiei prin care solicită reglementarea situaţiei de la compania IAR Ghimbav. "Le-am solicitat ca în schimbul titlurilor pe care le deţinem la IAR Ghimbav să ne dea bani sau acţiuni la alte companii din protofoliul lor. Sunt patru - cinci companii care ne-ar interesa, dar nu vom face publice numele lor până când nu vom primi un răspuns de la minister", a mai spus Fercală. SIF Transilvania deţine aproximativ 5% din acţiunile producătorului braşovean de elicoptere.
Ministerul Economiei urmăreşte şi în acest an dezvoltarea societăţii cu capital mixt Eurocopter România, prin vânzarea de active/majorare de capital, odată cu lansarea privatizării prin metoda negocierii.
Eurocopter România este deţinută de grupul EADS, prin compania Eurocopter, care deţine 51% din titluri, restul de 49% fiind partea care revine IAR Ghimbav. În acest sens se va avea în vedere reconfigurarea perimetrului de afaceri al IAR Braşov prin transferul unor active/obligaţii ale companiei către societatea mixtă, Eurocopter România.
Anul trecut, statul român a trans-ferat cele mai importante active ale companiei braşovene către Eurocopter România, dar operaţiunea a fost denunţată şi atacată în instanţă de micii acţionari ai societăţii IAR Ghimbav, printre care se numără şi SIF Transilvania.
Curtea de Apel Braşov a blocat, însă, transferul activelor IAR Ghimbav la Eurocopter. În luna noiembrie, judecătorii de la instituţia braşoveană au admis recursul intentat de micii acţionari ai societăţii din Ghimbav cu privire la respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială şi au dispus "suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor IAR SA Ghimbav având nr. 5/ 16.06.2010, publicată în Monitorul Oficial nr.2953/06.07.2010 (Anexa 4) până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ sub nr. 7684/62/2010". Este vorba exact despre hotărârea prin care se aproba transferul celor mai importante active ale societăţii braşovene către Eurocopter România, parte a concernului Eurocopter.
Procesul fusese intentat de către Societatea de Investiţii Financiare Transilvania şi de către fondul de investiţii MEI Roemenie en Bulgajije împotriva companiei IAR Ghimbav, a Eurocopter România şi a Ministerului Economiei şi Comerţului, acţionarul majoritar al firmei din Ghimbav. Eurocopter România face parte din structura grupului "European Aeronautic Defence and Space Company EADS N.V." Olanda (EADS). Grupul EADS este activ la nivel mondial în domenii precum producţia şi marketingul aeronavelor comerciale şi militare, echipamentelor de telecomunicaţii, sistemelor de apărare şi securitate, sateliţilor, lansatoarelor şi infrastructurilor orbitale.
• Hala de montaj - adevărata miză
Cea mai vânată de către francezi a fost Hala de montaj, ei făcându-şi planurile că prin "preluarea acesteia" ar putea finaliza în timp util contractul de 550 de milioane de euro pentru modernizarea elicopterelor Armatei Britanice. Activele IAR supuse tranzacţiei erau reprezentate de clădiri, terenuri, instalaţii, utilaje şi maşini-unelte, precum şi documentaţia tehnică aferentă şi pregătirea pentru producţia de elicoptere care corespunde serviciilor de mentenanţă, reparaţii şi revizie generală pentru programele de elicoptere militare SA 330, IAR 330, SA 316 şi IAR 316.
Acţionarii companiei IAR Ghimbav au aprobat în luna iunie cedarea celor mai importante active către Eurocopter România, ca aport de capital. Potrivit deciziei acestora, aprobată cu 79% din voturi, se aproba "participarea IAR SA la majorarea capitalului social al Eurocopter România SA cu un aport în natură constând în terenuri, clădiri, mijloace fixe, pregătire de fabricaţie, documentaţia tehnică aferentă activităţilor de MRO pentru elicopterele IAR 316 B Alouette III şi IAR 330 Puma". De asemenea, potrivit deciziei acţionarilor, "aportul IAR SA la creşterea capitalului social al Eurocopter Româ-nia SA are valoarea de 3.259.000 euro şi reprezintă valoarea activelor aportate la Eurocopter România SA, în sumă totală de 3.533.000 euro (valoare rezultată din Raportul de Evaluare întocmit de Romcontrol SA), compensată cu suma de 274.500 euro ce constituie aportul neutilizat la capitalizarea iniţială a SC Eurocopter România SA (în loc de 10 ani, cum a fost prevăzut iniţial, se utilizează doar 7 ani), reprezentând dreptul rămas de uzufruct asupra clădirilor şi terenurilor aferente aportate în anul 2003 de către IAR la Eurocopter România".
De notat este şi că Eurocopter a vrut iniţial să cumpere societatea din Ghimbav, dar oferise doar o sumă de un milion de euro, motiv pentru care privatizarea nu a mai fost realizată, găsindu-se mai apoi această "gogoriţă" a plasării activelor companiei în proprietatea Eurocopter România, un joint-venture în care pachetul majoritar de acţiuni - 51% - era deţinut de francezi, iar 49% îi revenea companiei IAR.
Societatea este interesată să obţină participaţii la o serie de companii deţinute de Ministerul Economiei, dar aşteaptă răspunsul instituţiei la propunerea făcută.