SIF Transilvania vrea conducere dualistă

Ovidiu VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 februarie 2013

SIF Transilvania vrea conducere dualistă

Administratorii Societăţii de Investiţii Financiare Transilvania vor modificarea formei de administrare a societăţii din sistemul unitar în cel dualist. "Este un sistem mult mai bun, care implică o mai mare transparenţă decizională şi o mai mare răspundere a managementului", a declarat preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală.

"Am luat decizia de a propune acest sistem pentru a ne încadra în ordonanţa privind guvernarea corporativă, iar acesta este sistemul cel mai perfecţionat şi utilizat în marile companii", a mai spus preşedintele SIF 3. Conducerea dualistă presupune că administrarea societăţii este realizată de Directorat şi Consiliul de Supraveghere, pe când în sistemul unitar conducerea este făcută de Consiliul de Administraţie.

Decizia privind schimbarea modului de administrare se va lua de către acţionarii societăţii de inves­tiţii pe 20 aprilie, în cadrul Adunării Generale Extraordinare. Pe ordinea de zi a AGEA se mai află şi desfiinţarea reprezentanţelor SIF3 din Buzău, Focşani, Constanţa, Sibiu şi Târgu Mureş.

Tot pe 20 aprilie va avea loc şi Adunarea Generală ordinară a Acţionarilor, care va avea pe ordinea de zi discutarea şi aprobarea situaţiilor financiare anuale şi notele explicative ale acestora, incluzând şi cota de 3,6241% din profitul realizat în exerciţiul financiar 2012 destinată stimulării administratorilor, salariaţilor şi personalului cu contract de mandat. De asemenea, va fi discutat şi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul investiţional pe 2013 şi orientările strategice pe perioada 2013 - 2017. De asemenea, va fi analizată repartizarea profitului net realizat în exerciţiul financiar 2012, fixarea dividendului brut pe acţiune şi stabilirea termenului şi a modalităţilor de plată a dividendelor către acţionari.

Acţionarii vor trebui să aleagă membrii Consiliului de Supraveghere, în cazul în care schimbarea formei de administrare va fi acceptată, pentru o perioadă de patru ani.

Fondurile de investiţii ale Franklin Templeton acumulează peste 5% din titlurile SIF Transilvania

Un număr de şase fonduri de investiţii administrate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, au ajuns să deţină cumulat acţiuni reprezentând 5,3% din capitalul social al SIF Transilvania, pachetul fiind evaluat pe bursă la peste 9,5 milioane euro.

Cele mai mari pachete sunt deţinute de fondurile Templeton Developing Markets Trust şi FTIF Templeton Frontier Markets Fund, acestea având 1,88% şi, respectiv, 1,64%, potrivit unei notificări transmise Bursei de Valori Bucureşti. În acelaşi timp, fondul FTIF Templeton Emerging Markets Fund are aproape 1% din titlurile SIF Transilvania, iar celelalte trei fonduri au pachete cuprinse între 0,15% şi 0,45%.

Preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală, susţine că potrivit legii, fondurile aparţinând Franklin Templeton nu au voie să depăşească 5% din acţiuni. "Aştept notificări atât din partea FT, cât şi din partea Depozitarului Central, pentru că eu nu am evidenţa acţionarilor. Potrivit legii, vor trebui să vândă acţiunile care depăşesc 5% în cel mult trei luni de la data înscrierii. Oricum, în Adunarea Generală a Acţionarilor nu vor putea vota decât cu 5% din capital", a precizat Fercală.

SIF Transilvania a fost anul trecut cea mai profitabilă dintre cele cinci SIF-uri, înregistrând un câştig record de 212,4 milioane lei, cu 2,2% faţă de precedentul record, înregis­trat în 2011, de 207,7 milioane lei. Atunci, SIF Transilvania a vândut către Erste întregul pachet de acţiuni deţinut la BCR, pentru 123,6 milioane lei şi aproximativ 1% din acţiunile Erste. Efectele tranzacţiei cu Erste au fost vizibile şi în 2012, când SIF Transilvania a început să vândă din acţiunile primite la banca austriacă.

Fondurile Franklin Templeton se numără printre cei mai mari investitori străini de pe bursa de la Bucureşti, având participaţii la companii precum OMV Petrom, BRD, Banca Transilvania, BVB, precum şi la cele cinci SIF-uri.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Proiectul de act constitutiv a fost scris pe coltul mesei in noaptea anterioara publicarii. De aici si numeroasele greseli din cuprinsul sau.

    Speram ca aceste greseli vor fi corectate in forma finala. 

    Totusi, nu intelegem graba si nu intelegem de ce daca doresc o modificare a formei de administrare nu s-au gandit sa intrebe anterior si actionarii si sa explice costurile aferente sistemului dualist in raport cu actualul sistem.

    Noi actionarii... credeam ca administratorii lucreaza pentru noi ...si ca urmaresc sa faca acest lucru cu costuri cat mai mici. De cand cu FP, toti vor sa consume cat cei de la FT la FP. 

    poate ne explica d-ul fecala cum e cu performanta managementului si vanzarea EBS la 60 RON ...? inaintea de cresterea cu 80%. oare tot de performanta e vorba sau despre altceva?

    1. evident ca nu se raspunde la aceasta intrebare. Poate daca se solicita si administratorilor SIF-urilor declaratii de necolaborare cu securitatea sau cu alte structuri similare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb