SIGHETU MARMAŢIEI: Ţigări de contrabandă de peste 180.000 lei, confiscate

V.B.
Companii #Contrabanda / 23 martie 2014

În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au depistat patru cetăţeni români care încercau să transporte şi să comercializeze pe piaţa neagră din ţara noastră mai mult de 30 mii pachete de ţigări, în valoare de peste 180 mii lei, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Ieri, o patrulă a poliţiei de frontieră din Valea Vişeului a descoperit 12 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, mai precis 5.750 pachete în valoare de 51.500 lei.

"În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de colectare, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării", se arată în comunicat.

Tot ieri, poliţiştii de frontieră din Negreşti Oaş (Satu Mare) au descoperit, într-un autoturism, 3.950 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 35.400 lei, pe care un bărbat intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră din România. Persoana cercetată de poliţiştii de frontieră pentru contrabandă iar întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată.

Vineri, poliţiştii de frontieră din Petea au descoperit într-o pădure din apropierea graniţei 42 de baxuri cu ţigări de provenienţă ucraineană: 21 mii pachete în valoare de peste 94 mii lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar poliţiştii fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Autorităţile de frontieră române şi-au anunţat omologii ucraineni despre eveniment, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb