Sindicaliştii din administraţie îi cer ajutor lui Iohannis

Valentin Busuioc
Companii #Administraţie / 20 ianuarie 2015

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) îi cere ajutor preşedintelui Klaus Iohannis, amintind că, în decembrie, sindicaliştii au declanşat acţiuni de protest, din cauză că niciuna dintre solicitările salariaţilor din administraţia publică locală nu a fost soluţionată favorabil de către Guvern, conform unui comunicat remis azi redacţiei.

FNSA acuză că,p prin adoptarea OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, salariile din administraţia publică locală au fost îngheţate şi a fost interzisă, în mod expres, acordarea tichetelor de masă-cadou şi a voucherelor de vacanţă, precum şi a oricăror premii, prime sau bonificaţii, veniturile salariaţilor din acest sector de activitate fiind menţinute la acelaşi nivel cu cel din decembrie 2014.

Acest fapt este "contrar principalelor noastre revendicări, în contextul în care aproape toate categoriile de personal bugetar (sănătate, asistenţă socială, apărare, învăţământ) au beneficiat de creşteri salariale şi îmbunătăţiri ale condiţiilor de muncă", a declarat Valer Suciu, preşedintele FNSA.

Valer Suciu a afirmat: "Aceste forme de protest au la bază dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului României faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din sectorul nostru de activitate, de situaţia disperată în care se află aceştia ca urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, toate acestea generând situaţii de un dramatism fără precedent".

Una dintre revendicările sindicatelor prevede reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii.

Totodată, sindicaliştii cer creşteri salariale pentru salariaţii din administraţia publică locală din ţara noastră sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Valer Suciu i-a transmis lui Klaus Iohannis: "Salutăm declaraţiile dumneavoastră venite în sprijinul personalului angajat în sectorul de activitate pe care îl reprezentăm şi vă adresăm pe această cale, domnule preşedinte, rugămintea de a uza de toate prerogativele constituţionale pentru a soluţiona problemele acestei categorii de salariaţi, cu atât mai mult cu cât, până de curând, v-aţi confruntat în calitate de conducător al unei instituţii din administraţia publică locală cu problemele generate de salarizarea deficitară şi insuficientă a personalului din aparatul de specialitate al primarului, cu lipsa de motivare a acestuia şi, în consecinţă, cu exodul profesioniştilor care îşi desfăşoară activitatea în primării. Sprijinul acordat angajaţilor din administraţia publică locală va avea ca şi consecinţă restabilirea normalităţii sociale, profesionale şi civice în acest sector de activitate".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb