Sindicatele ameninţă cu declanşarea conflictului de muncă

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 5 noiembrie 2007

Eşecul negocierilor din ultimele două luni de zile purtate între sindicate şi patronate pe tema "Contractului Colectiv de Muncă" va degenera în declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional, atenţionează Ovidiu Jurca, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), în cadrul unei întruniri a pricipalelor Confederaţii Sindicale reprezentative la nivel naţional.

Principalele revendicări ale confederaţiilor BNS, CNSRL "Frăţia", Cartel "ALFA", CSDR şi Meridian sunt stabilirea salariului minim pe economie la 540 de lei, prag care, potrivit sindicaliştilor, ar trebui negociat de partenerii sociali - patronate şi sindicate şi oficializat de Guvern începând cu 1 ianuarie 2008, dar şi adoptarea unor măsuri cu caracter protecţionist, pentru protejarea pieţei şi a forţei de muncă autohtone.

"Salariaţii au ajuns să trăiască sub nivelul sărăciei. Patronatele nu au fost de acord cu stabilirea salariului minim pe anul 2008 la 540 de lei, deoarece fac jocurile Guvernului care a cons­truit bugetul ţării pentru anul viitor în baza unui salariu minim de 450 de lei", susţin sindicaliştii.

Procedura de declanşare a conflictului de muncă se va realiza, potrivit sindicaliştilor, în patru etape: notificarea partenerilor sociali, consensul, greva de avertisment şi greva generală.

"Notificarea patronatelor se va face în cursul zilei de astăzi (n.r vineri, 2 noiembrie), acestea fiiind obligate să dea un răspuns în maximum 48 de ore. Dacă nu se va ajunge la un consens (n.r a doua etapă), în decurs de cinci zile vom intra în grevă de avertisment la nivel naţional pe durata a două ore; ulterior, conform procedurii, declanşăm greva generală", a explicat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel ALFA.

Respectarea exigenţelor europene în materie de salariu minim s-ar concretiza la noi în ţară, potrivit sindicaliştilor, "la orizontul anului 2009", când acesta va reprezenta 60% din salariul mediu pe economie.

Reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR) au declarat că nu vor semna contractul colectiv de muncă dacă acesta va stabili un prag al salariului minim mai mic de 700 de lei, ceea ce ar reprezenta circa 60% din salariul mediu brut pe economie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb