Sindromul Galapagos

Trebuie să le vezi pentru a crede că asemenea creaturi există cu adevărat. Una doarme în copac şi are ţepi care îi ies din cap. Alta este o broască ţestoa-să uriaşă cu gâtul lung, care se târăşte pe nisip. Sunt din fauna insulelor Galapagos. Nu trăiesc nicăieri altundeva. Datorită izolării, au evoluat separat, în formule surprizătoare.

Fenomenul se numeşte "endemism" şi există şi prin alte părţi. În Noua Zeelandă există pasărea Kiwi, fără aripi. În Madagascar este lemurul. În Etiopia, babuinul-de-munte. Unele creaturi de acest fel au dispărut, precum pasărea Dodo, un fel de curcan uriaş care trăia pe insula Mauritius, în oceanul Indian. Nu e de mirare. Izolarea extremă face aceste fiinţe să fie foarte vulnerabile la prădători străini de ecosistemul lor şi la boli.

Situaţia insulelor a dus la apariţia unei expresii: "Sindromul Galapagos". Aceasta pare să fie, spre exemplu, situaţia pieţei japoneze de telefonie mobilă. Spre deosebire de celelalte pieţe, care sunt conectate unele cu altele, piaţa japoneză este izolată, din cauza standardelor tehnice, a obiceiurilor de consum aparte, cât şi a dominaţiei terminalelor customizate, separat, de firme. Această situaţie a dus la apariţia unor telefoane similare, pe undeva, iguanelor din Galapagos, cu forme fantastice şi cu funcţii inedite. Însă nevandabile oriunde altundeva, datorită greutăţii şi complicaţiilor pe care le presupune folosirea lor.

Este oare clasa politică românească afectată de "Sindromul Galapagos"?

Iată o ipoteză care merită cercetată. Semnele că aceas-tă clasă şi sistemul politic în care se reproduce au evoluat ca un ecosistem izolat, cu creaturi bizare, sunt multe. Luaţi sistemul de vot, care, se presupune, asigură reprezentativitatea şi legitimitatea liderilor politici. Noi avem un sistem unic, ce pare să nege chiar funcţia de bază a oricărui sistem electoral, prin eliminarea unor câştigători şi acordarea mandatului unor pierzători.

Alte elemente. Un bicameralism în care fiecare Cameră este dominantă, pe rând, în funcţie de traseul legii. O prevedere constituţională unică, referitoare la prezumarea caracterului licit al averii, ceea ce blochează practic orice tentativă de confiscare pe cale judiciară. O Jus-tiţie declarată deasupra oricărui control din partea celorlalte puteri, cu judecători care fac politică noaptea, prin talk-show-uri. O presă cartelizată de doi-trei moguli cu dosare penale. Un vocabular politic limitat, în care termenii au o semnificaţie aleatorie.

Eu predau, printre altele, un curs despre teoria democraţiei. Ştiu că multe democraţii au trăsături speciale, chiar unice. Însă mai ştiu că aces-tea au evoluat în legătură unele cu altele, împrumutându-şi "genele". Japonia a preluat legi şi instituţii din Germania lui Bismark şi din Anglia Victoriană. Austria a exportat în toată lumea modelul Curţii Constituţionale etc.

La noi pare să se fi instituit, dimpotrivă, o tendinţă de izolare extremă. Încă de la începutul anilor "90. Dezinteresul guvernanţilor de atunci pentru o modernizare autentică era evident. Regimul Iliescu, incapabil să se întoarcă la stalinism, a refuzat să îşi asume tranziţia spre un capitalism democratic şi liberal. Rezultatul a fost un hibrid monstruos.

În Mezozoic exista insula Haţeg, unde datorită izolării au apărut specii de dinozauri pitici, fără corespondent pe Continent. La noi am descoperit o tendinţă similară, de izolare. "Ete, dom"le, mai lasă-mă cu Franţa aia a dumitale... Ce mă iei pe mine cu de-astea, la noi e America?".

În Oceanul Indian, în insulele Andaman, trăieşte unul dintre cele mai izolate triburi din lume, sentinelezii. Ei refuză cu obstinaţie orice contact cu străinii. Unii vizitatori le-au adus găleţi, pe care le-au lăsat la o distanţă de siguranţă. Sentinelezii s-au apropiat, au luat găleţile roşii şi le-au lăsat neatinse pe cele verzi. Nimeni nu ştie de ce.

Post Scriptum

În zilele următoare, odată cu publicarea decretului de numire în Monitorul Oficial, voi avea onoarea de a deveni ambasador al României în Finlanda şi Estonia. Conform legii ce reglementează statutul corpului diplomatic, din acel moment voi avea obligaţia să mă "abţin" de la "manifestarea în public a convingerilor politice". Cititorilor le mulţumesc şi le spun că voi continua să scriu într-un format apropiat. Convingerile morale - slavă Domnului! - nu mi le poate cenzura nimeni. Şi nici pe acelea profesionale, ca profesor de ştiinţe politice.

Voi continua să scriu, în cheie teoretică, despre sisteme şi procese politice, inclusiv din România. Este un drept pe care aceeaşi lege îl recunoaşte, acceptând calitatea didactică în învăţământul superior drept compatibilă cu statutul diplomatic. În termenii legii, interzisă este doar "propaganda" în favoarea partidelor politice. Un lucru simplu de îndeplinit, pentru că oricum nu sunt cunoscut pentru o simpatie deosebită faţă de actualul sistem de partide. Aşa încât vă spun "La revedere!", până săptămâna viitoare, când ne regăsim într-o formulă uşor diferită.