Soluţia Warren... după cincizeci de ani

Raportul Mueller a fost înaintat Ministrului Justiţiei din Statele Unite şi, pe bucăţi, în rezumat sau întreg, încă nu se ştie, va fi pus la dispoziţia Congresului. Poate, cine ştie, chiar şi a publicului. Dar, nu aceasta este problema. Abia aşezat cuminte pe biroul înaltului oficial al Executivului american, nici nu apucase să se aştearnă pe coperţile sale umbra unui fir de praf, că titularul portofoliului şi destinatarul raportului Mueller a pus în circulaţie concluzia care interesa pe toată lumea: Nici candidatul Trump, devenit între timp Preşedintele Trump, personal, nici echipa sa de campanie nu au conspirat cu o putere străină, Rusia în cazul de faţă, pentru a cîştiga bătălia alegerilor democratice şi cît se poate de libere, pentru Casa Albă. Amin şi două zeci de cruci! Mortul de la groapă, nu se mai dezgroapă!

Comparaţia cu Raportul Warren se oferă singură. Este vorba despre raportul Comisiei prezidenţiale înfiinţată pentru a elucida circumstanţele asasinării Preşedintelui Kennedy. Raportul, valabil pînă în ziua de azi din punct de vedere legal, "a elucidat" oficial şi definitiv "incidentul", cu concluzia că singurul vinovat este un anume Lee Harvey Oswald. Un ins care striga cît îl ţinea gura, în subsolurile pline de ziarişti ale poliţiei din Dallas, că el nu a ucis pe nimeni şi este doar "ţapul ispăşitor". În ciuda hărmălaiei, cineva l-a auzit totuşi, aşa că a doua zi a fost împuşcat mortal în subsolurile aceluiaşi local de poliţie de un alt necunoscut, Jack Ruby, de care Comisia Warren şi raportul ei nu s-au mai interesat cine ştie ce. O singură armă, un singur trăgător, vreo trei gloanţe, dintre care unul a putut fi recuperat, nu se ştie de cine, de pe marginea unei tărgi din spitalul unde s-a efectuat autopsia cadavrului prezidenţial. Glonţul cu pricina a rămas, de altfel, ca prin minune, intact, să-l poată vedea oricine, în ciuda faptului că, după explicaţiile oficiale ale raportului Warren, el trecuse prin trupul a doi oameni, rupînd oase şi provocînd alte răni, fără a se şti unde s-a oprit în final. Ce noroc pe ei, că l-au găsit, totuşi!

Atunci a fost vorba despre scoaterea din joc a unui Preşedinte. Acum este vorba despre menţinerea în joc a unui Preşedinte. Atunci, ca şi acum, orice ar fi putut acredita ideea că "sis-temul" sau "deep state" ar avea ceva de a face cu evenimentele respective a fost cu grijă şi oficial scos din cadru. Sigur, Trump a făcut tot felul de afaceri care au de a face cu "marea finanţă" din Rusia; sigur, s-o fi întîlnit cineva cu nişte ruşi care pretindeau că pot sparge serverele Departamentului de Stat şi pe cele ale stafului de campanie din sediul Partidului Democrat, pe care le-au şi spart de altfel, pentru a scoate la iveală niscai "murdărie", numai bună pentru campania electorală; sigur fostul ambasador al Rusiei la Washington, Sergey Kislyak a fost primit de Trump la Casa Albă, imediat după alegeri, în condiţii care ieşeau mult din cadrul diplomatic clasic; e adevărat Trump s-a întîlnit de vreo două ori cu Putin, la reuniuni internaţionale, în afara teritoriului Statelor Unite, fără să aibă nici măcar translatorul său oficial lîngă el; e adevărat că primul consilier pentru Securitate naţională numit de Trump a fost între timp nu doar scos din funcţie, ci dovedit că a minţit în legătură cu "legăturile" care-l legau de firele care duc în Rusia etc... etc. Dar, toate aces-tea sunt, desigur, simple speculaţii ale conspiraţioniştilor care cu sau fără istoria legăturilor cu Rusia tot l-ar fi urît, dispreţuit, acuzat de ceva murdar pe Trump. Acum ştim oficial: candidatul Trump nu a conspirat cu Rusia pentru a cîştiga alegerile prezidenţiale din America. Poate că nu şi-a plătit la timp nişte impozite, ori poate că şi-a plătit aventurile din lumea escortelor de lux cu bani din campania electorală, dar pentru asta este vinovat avocatul lui, nu el şi, oricum, nu are nici o legătură cu alegerile. Slavă domnului, nici Trump, nici oamenii lui, nu au întinat înaltele idealuri ale democraţiei americane!

Dacă te uiţi pe lista celor 400 cei mai bogaţi plătitori de taxe (din America) în anul 1992, primul an în care au apărut date, venitul mediu anual pentru o persoană din această categorie este de circa 40 de milioane (dolari). În anii din urmă (2011), valoarea aceasta a ajuns la 227 milioane pe persoană, adică de cinci ori mai mare. În această perioadă, procentul de taxare pentru această categorie de cetăţeni a scăzut de la 29 la sută, la 21 la sută. Deci, dacă există un război al claselor, clasa celor bogaţi a cîştigat... În fapt a existat un război al claselor în ultimii 20 de ani, iar clasa mea l-a cîştigat. Noi suntem cei ale căror procente de taxare au scăzut, dramatic. Autorul acestei constatări, făcută cu voce tare la CNN, este nimeni altul decît Warren Buffet şi nu are nici o legătură cu Trump sau raportul Mueller. Doar completează tabloul "războa-ielor" care se derulează simultan în lumea zilelor noastre: "have's against have's not" nu doar în materie de bani şi putere financiară, ci şi din punctul de vedere al puterii instituţionale şi de stat, al puterii oculte, în esenţă, al puterii absolute.

Marx este răzbunat! Dar, sinistră ironie a istoriei, nu de către Rusia urmaşilor lui Lenin, ci de către America urmaşilor lui Lincoln!