Soluţie de clasare în dosarul ''Flota'', în cazul lui Traian Băsescu

Alexandru Costea
Anticorupţie / 22 ianuarie 2015

Procurorii DNA au dispus clasarea dosarului ''Flota'', în care este vizat şi fostul preşedinte Traian Băsescu, arată un răspuns remis de DNA la solicitarea agenţiilor de presă.

Sursa citată arată că în acest dosar, datorită cauzei de impunitate prevăzută de Constituţia României, prin rezoluţia din 19 octombrie 2006, s-a dispus suspendarea urmăririi penale.

Ulterior, ca urmare a încetării cauzei de suspendare a urmăririi penale, împrejurare ce a intervenit la data de 21 decembrie 2014, prin ordonanţa din 12 ianuarie 2015, s-a dispus reluarea urmăririi penale.

Prin ordonanţa procurorului din data de 21 ianuarie 2015 s-a dispus faţă de Traian Băsescu clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi delapidare, întrucât faptele nu există.

Potrivit DNA, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, reţinută în sarcina lui Traian Băsescu, se constată că această faptă nu există, deoarece prin exercitarea funcţiilor de decizie în cadrul Ministerului Transporturilor, în perioada 1990-1992 şi 1996-2000, "nu a produs şi nu a determinat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul CNM Petromin SA Constanţa, aceasta pentru că navele care fac obiectul cauzei s-au vândut în baza aprobărilor legale date de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) - acţionarul majoritar al CNM Petromin SA în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul României".

"Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul KLAVENESS au rămas în proprietatea CNM Petromin S.A (cu drept de dispoziţie asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitaţie. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 dolari. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin SA, întrucât FPS şi nu Ministerul Transporturilor era acţionarul majoritar al CNM Petromin SA. De altfel, CNM Petromin SA, ca societate comercială pe acţiuni în domeniul transporturilor navale, la data de 31.12.1992, avea datorii de 14.770.000 dolari", mai declară DNA.

Cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, reţinută prin actul de învinuire ca fiind realizată de faptul că "...în perioada 1991-2000, a emis acte de decizie la nivel de conducere a ministerului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atât prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu privire la constituirea şi atribuţiile CIS, CNM Petromin SA, ordinele de acordare şi retragere a dreptului de arborare a pavilionului românesc de către navele angajate în afacerea < Petroklav >, a notei în baza căreia a dispus radierea din Registrul Matricol a mineralierului < Băceşti > şi a documentelor de plată < P&I > a 500.000 dolari din creditul luat prin ipotecarea navei < Băceşti > pentru care asigurarea trebuie să fie plătită de navlositorul Borom Anglia, cât şi prin omisiunea cu ştiinţă a inserării unor date sau împrejurări reale referitoare la proprietatea reală asupra navelor CNM Petromin SA cu prilejul ordinelor de retragere a pavilionului românesc arborat de aceste nave", se constată că această faptă nu există, deoarece nu se poate susţine că au fost atestate fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului ori a fost omisă, cu ştiinţă, inserarea unor date sau împrejurări.

De asemenea, cu privire la infracţiunea de delapidare, constând în aceea că "în septembrie 1992, în calitate de ministru al Transporturilor şi director (preşedinte) al B.O.D. Petroklav Inc. Bahamas, după încetarea activităţii acesteia a acceptat virarea sumei de 500.000 dolari în contul deschis la Citibank Londra, de unde şi-a însuşit-o, prezentând ulterior un extras de cont în care figurează nereal virarea sumei la asiguratorul navei Băceşti", a rezultat că Traian Băsescu nu şi-a însuşit suma de 500.000 dolari, aşa cum se reţine prin actul de învinuire, ci că suma a fost plătită Clubului de asigurări P&I UK Londra şi reprezintă contravaloarea asigurării navelor din exploatarea Petromin, se mai arată în răspunsul DNA.

"De altfel, cu referire la această presupusă faptă, respectiv delapidare, răspunderea penală s-a prescris la data de 30 septembrie 1999, ca urmare a intrării în vigoare la data de 01.02.2014 a Noului Cod Penal, conform căruia, maximul special al pedepsei pentru infracţiunea de delapidare a fost redus la 7 ani", mai spun procurorii anticorupţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bravo domnule Basescu! n-ai nimic cu Bacestii, deci, incaodata 1-0 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb