Soluţii alternative de restituire a comisioanelor, pentru unii clienţi Volksbank

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 noiembrie 2015

Volksbank România propune soluţii alternative de restituire a comisioanelor pentru unii dintre clienţii săi, care nu au acceptat ca respectivele sume să fie scăzute din soldul creditelor, după cum ne-au precizat reprezentanţii băncii.

Aceştia ne-au explicat: "Într-o primă fază, Banca Transilvania şi Volksbank România au comunicat clienţilor startul implementării soluţiei de diminuare a datoriei totale aferente creditelor curente ale clienţilor VBRO, implementare care a avut loc în perioada 17 august - 30 septembrie a.c. Un numar mic de clienţi VBRO nu a acceptat această facilitate din motive obiective, însă sunt situaţii particulare, pentru care Volksbank România va propune soluţii alternative de plată şi discută cu aceştia modalităţi concrete de stingere a litigiilor, din dorinţa de a derula o relaţie contractuală transparentă.

Ca urmare a programului de diminuare a datoriei totale aferente creditelor curente, au beneficiat peste 15.000 de clienţi ai Volksbank România, persoane fizice. Facilitatea a fost implementată automat şi a fost aplicată indiferent de moneda împrumutului. Soluţia a însemnat diminuarea datoriei cu echivalentul sumelor achitate de clienţi drept comision de risc/de administrare şi/sau de rezervă minimă obligatorie şi nerestituite anterior".

Avocatul Gheorghe Piperea a anunţat, recent, pe pagina sa de Facebook, faptul că Volksbank restituie comisioanele în numerar, adăugând: "Volksbank a început să restituie cash comisionul de risc încasat nedatorat până acum - nu mai face compensaţii cu sumele rămase în sold (aşa cum anunţa în august). Cel puţin aşa îmi spun unii clienţi care sunt încă în proces pentru acest comision.

Desigur, ca să facă aceste plăţi, Volksbank impune condiţia ca toate procesele (atât cele prezente, cât şi cele viitoare) să fie abandonate. În continuare, atitudinea acestei bănci este aceea de nabab care face cadouri amărâţilor. Vom vedea ce va zice fiscul, cândva, în legătură cu aceste «cadouri». Indirect, dar indubitabil, Volksbank spera, în acest fel, să scape şi de procesul de tip class action în care ANPC cere evacuarea din contracte a acestui comision, proces suspendat în acest moment.

Şi, desigur, în chestiunea «cadoului» de nabab oferit de Volksbank unora dintre clienţii săi, nu este inclusă nicio dobândă legală la aceste sume încasate de «frunză verde» până acum. Aceste dobânzi, normale pentru situaţia în care, în cei 7-8 ani de plăţi nedatorate, omul şi-ar fi ţinut banii în depozite sau i-ar fi utilizat altfel, ramân în buzunarele fără fund ale băncii".

Volksbank România a anunţat, anul acesta, că va diminua datoria totală aferentă creditelor curente ale clienţilor VBRO persoane fizice, indiferent de moneda împrumutului, cu echivalentul sumelor achitate de aceştia drept comision de risc/de administrare şi/sau de rezervă minimă obligatorie şi nerestituite anterior. Programul băncii s-a derulat până la finalul lunii septembrie.

Potrivit avocatului Piperea, oferta nu se referă la cei executaţi silit sau la cei în curs de executare silită. Domnia sa a precizat: "În aceste situaţii rămâne aşa cum banca a stabilit, cu de la sine putere - ori se finalizează executarea, după care urmează vânzarea la colectorii de debite a restului neacoperit (capital, dobânzi, penalzări), ori se trece imediat la vânzarea creanţei către colectori. (...) Să sperăm că, în dosarul de tip class action, ANPC (n.r. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) şi Asociaţia Parakletos versus Volksbank, justiţia se va mişca eficient în baletul tribunal - curte de apel în care s-a lăsat atrasă de bancă. Poate că în prima jumătate a anului 2016, vom avea o soluţie cu efecte erga omnes în acest proces. O astfel de soluţie va fi profitabilă şi celor executaţi silit, şi celor aflaţi în curs de executare, şi celor vânduţi colectorilor de creanţe. În orice caz, nici reclamanta (ANPC), nici intervenienta (Asociaţia Parakletos) nu vor putea fi convinse să renunţe la proces. De altfel, ANPC nici nu are acest drept".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Clar ipocrizie la Piperea : vrea credite cu cursuri fixe la valute, si daca se poate fara dobanzii.

    Sa vina banca cu bani de acasa daca se poate , ca asa e la comunisti. 

    Dar in schimb vrea cica dobanzi la la asa zisele datorii ale bancilor. 

    Deci banii au un cost.

    Oportunismul e mare, banu sa iasa din procese si publicitatea. 

    1. De fapt dl. av. Piperea e mandatat de vreo 207 clienti BCR sa scoata clauzele abuzive din contracte. Daca in urma acestor decizii jud. contractele raman fara dobanda, asta e...

      Confirm legii, BCR NU trebuia sa foloseasca clauze abuzive iar clauzele abuzive sunt nule de drept, ele nu trebuie sa produca efecte asupra consumatoului.

      Practic BCR a incalcat legea in cateva sute de mii de contracte iar acum se indreapta aceste abuzuri cu consecintele de rigoare: BCR da banii furati inapoi, iar contractele raman fara comisioane si fara dobanzi. 

      Nu este o ipocrizie. ipocrizie a fost cand am platit atatia bani si banca nu a facut decat sa incaseze. Ne vaitam ca a scazut PROFITUL BANCILOR. Dar veniturile oamenilor? Dar cei care s-au sinucis pentru ca nu au gasit intelegere? Nu vorbiti daca nu cunoasteti problema din ambele tabere.

      Vlad cred ca esti un zilier dea lui mugurel care nai nici 2 clase si nici nu stii cu ce se manancă toata realitatea asta cu creditarea toxică.Asa ca mai bine ti ai vedea de prașa ta la via lui oparescu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb